La finalul unei recente ceremonii găzduite de Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, academicianul Paul Niedermaier a făcut referiri la categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, la tezaurul bunurilor mobile și imobiliare, la documentele arhivistice care dincolo de importanța cercetării lor, trebuie supuse unei prezervări speciale precum și unei curatorii total responsabile.

În acest context, academicianul a surprins audiența cu următoarea confesiune: ”În urma situației regretabile petrecute  la Muzeul Drents din Olanda, m-am gândit să vă prezint aspecte similare petrecute în Sibiu doar că o să devoalez consecințele colaterale, ignorate cu prea mare lejeritate. Sunt singurul sibian care poate relata onest, cu corectitudine despre două furturi petrecute în Sibiu, când au fost sustrase valori patrimoniale naționale de mare însemnătate pentru România și pentru patrimoniul universal, cum sunt implicit Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice – artefactele recent furate din Muzeul Drents. Primul furt la care mă refer este cel din anul 1968, când au dispărut din Muzeul Brukenthal opt lucrări de pictură europeană (n.n. estimate la valoarea de 25 de milioane de dolari). Era un an în care în instituție domnea o atmosferă pe care o numesc elegant foarte apăsătoare și care a continuat luni de zile, chiar ani buni. În acea perioadă colonelul Dumitriu Ceacanica, ofițer criminalist (n.n. care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pe frontul din Crimeea) i-a interogat pe toți angajații de la muzeu, implicit pe mine, eu fiind șeful Secţiei de restaurare din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. Interesul comisarului față de mine izvora din funcția pe care o aveam. Pentru șirul întrebării-leitmotiv: ”De ce a fost semnat contractul de lucrări în muzeu cu acel prestator de servicii?” (n.n. criminalistul știa că asemenea intervenții se executau doar cu aprobări speciale) răspunsul meu a fost același: Pur și simplu nu exista altă întreprindere în Sibiu”. ”La finalul maratonului acestei investigații au fost închise trei persoane: un fotograf, un electrician și șeful secției de pictură, care era un profesionist de excepție, un om care a reușit prin cercetări să identifice multe tablouri. Este vorba despre șeful Galeriei Brukenthal, profesorul și muzeograful Teodor Ionescu, care în 1971 a fost arestat și pus sub acuzare ca parte părtașă la furtul celor opt dintre cele mai valoroase tablouri din colecția muzeului (n.n. chiar dacă nu existau probe i s-a înscenat un proces de luare de mită, în baza declarațiilor date de colaboratori ai muzeografului și colecționari care în notele informative afirmau că au vândut muzeului tablouri și i-au dat lui Ionescu mită ca să încheie tranzacția!).

Un gest de solidaritate

Academicianul Niedemaier a devoalat asistenței că poza ”celui criminat” -Teodor Ionescu – se numără printre cele expuse în Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu – în galeria membrilor de elită care au activat în instituție. ”Poza profesorului și muzeografului a rămas neatinsă în sediul filialei Academiei Române de la Sibiu, în ciuda denigrărilor vechiculate la adresa lui”. Gestul de discretă solidaritate, pentru marele istoric al artei de la Sibiu, cel care a trecut printr-un calvar greu de imaginat, a fost și un gest de empatie pentru cel care în baza unei sentințe nedrepte a fost aruncat în penitenciarul de la Gherla, care avea ”reputația de a fi închisoarea politică a regimului comunist”. Atmosfera prezentată ca fiind foarte apăsătoare era  calvarul anchetei derulate într-o cameră din muzeu unde se făceau primele interpelări individuale, ulterior continuate în subsolul sediului Securității (n.n. unde actualmente este Rectoratul ULBS) pentru confruntarea față în față a suspecților. Comisarul Dumitriu Ceacanica a adus degeaba în Sibiu celebrul laborator criminalistic mobil, iar concluzia fost următoarea: ”furtul a fost facilitat de închiderea etajului al II-lea pentru renovare, coroborată cu relocarea tablourilor la etajul I și cu subsecvența -zilei de luni- când expoziția era închisă pentru curățenie”. Lipsa tablourilor fiind constatată abia marți, în 28 mai, Ceacanica a dedus că ”nu se organizau controale în expoziție, în plus curățenia nu era supravegheată de către conservatori”. După cercetările derulate între anii 1969-1972 ancheta a fost închisă cu rezoluția AN (autor necunoscut!). În anul în care România a aderat la INTERPOL, demers urmat de colaborarea cu UNESCO și FBI, capetele de acuzație aduse celor închiși în penitenciar erau spulberate: "Ecce Homo" – Tizian, "Portret de femeie" – Rosalba Carriera si "Portret de bărbat cu pipa în fereastră" – Frans van Mieris cel Batran au fost găsite și recuperate din SUA. Gestul de solidaritate al celor de la ICSU față de cazul Teodor Ionescu era îndreptățit și justificat.

Cine a fost sacrificatul?

Notificările academicianului Nedermaier despre cel care cu onoare este păstrat și azi în galeria membrilor Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, au avut darul de a reconstitui profilul lui Teodor Ionescu. Acesta a fost absolvent al Facultății de Filosofie din Bucuresti, având profesori eminente personalități culturale: Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Petru Comărnescu, Tudor Vianu, Mircea Eliade, George Oprescu, Al. Busuioceanu. Teodor Ionescu și-a început activitatea ca muzeograf la Muzeul Zambaccian, apoi din 1956 a fost angajat de Muzeul Brukenthal – pe mandantul directorului dr. Nicolae Lupu. În instituție a întreprins o complexă muncă de cercetare științifică a picturilor, cu rezultate care au revoluționat cunoștintele despre patrimoniul muzeului. Teodor Ionescu a lăsat o corespondență impresionantă susținută cu prestigioși istorici de artă din lume (n.n din Europa, America, Canada). Cu o jumătate de an înainte de furt, în luna octombrie 1967, după inaugurarea Muzeului Tehnicii Populare, în sala Astra a primit  diploma ”Meritul Cultural” alături de directorul Muzeului Brukenthal Nicolae Lupu, șefii de secție Corneliu Irimie (secția de etnografie), Iuliu Paul (Istorie), C-tin Agachi (Naturale), Victor Molnar (Administrativ), precum și de toți cei care au pus bazele Muzeului în aer liber: arh. Paul Niedermaier, Herbert Hoffmann, Raymond Wienner ș.a.”. În cotidianul Tribuna Sibiului, din 1970, cu un an înainte de arestarea șefului Galeriei Brukenthal, criticul și istoricul de artă, eseistul, scriitorul și profesorul universitar Ion Frunzetti  scria: ” Menționăm că lucrările publicate până în prezent despre tezaurul de artă de la Bruckenthal de Teodor Ionescu sunt primele studii românești apărute vreodată despre aceste opere demne de recunoștință națională". Numele său era cunoscut pe plan european printre istoricii și teoreticienii artei grație exactității autentificărilor, confirmării de către mari specialiști din Franța, Olanda, Italia, Belgia. Munca lui era apreciată și în  corespondențele de specialitat cu muzeele Luvru, Prado, Ermitaj, cu centre de studiu din Praga, Milano, Paris, Londra, Berlin, dar și în urma studiilor sale apărute în reputate publicații internaționale. Descoperirile lui i-au adus în timp o faimă extraordinară, ”așezământului Brukenthal” devenind unul din atuurile  pentru care Sibiul a fost ales în 2007 ”Capitală culturală europeană”.

Un furt cu victime 

Tot în cadrul conferinței găzduite de Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu Academicianul Paul Niedermaier a mai prezentat un alt furt petrecut în urmă cu 30 de ani, nu înainte de a contura contextul în care a fost posibil evenimentul, anume într-o perioadă în care dispăreau mai multe artefacte din bisericile evanghelice, dar și din alte lăcașuri de cult. ”Printre pisele care au stârnit interesul spărgătorilor au fost și opt tăblii valoroase sustrase din Sibiu. După investigații îndelungate au fost identificate piesele”, afirma academicianul, continuând: ”În acel an eram curator general al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România. Episcopul fiind plecat în străinătate am fost contactat de șeful poliției (care se ocupa de asemenea infracțiuni) pentru a ne preda șapte dintre piesele furate, precizând că acestea au fost descoperite în mediul interlopilor din Ungaria. Aici a fost găsită și o listă cu piese care urmau să ajungă din România tot la această grupare. Erau vizate mai multe altare de biserici dar și alte obiecte de cult – de patrimoniu. Așa am aflat că pe listă era trecut și altarul din Biertani, o piesă pentru care urmau să se solicite 100.000 de dolari. În baza datelor primite a fost luată decizia de a asigura toate bunurile patrimoniale și de a găsi soluții de monitorizare. Chiar dacă am fost puși în gardă, chiar dacă au fost dispuse măsuri speciale, ne-am confruntat cu un furt absolut bizar, petrecut la Biserica Evanghelică din Turnișor, un lăcaș de cult construit în secolul al XIII-lea – modificat în secolul al XIX-lea (n.n. un edificiu inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Sibiu). Preotul Galter și fiul lui (n.n și el preot), în armonie cu deciziile stabilite de Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, au montat un sistem complex de alame pentru a proteja biserica de hoți. Într-o noapte această instalație a fost declanșantă. Tatăl și fiul au reușit, într-un timp foarte scurt, să ajungă în biserică, iar acolo au dat peste infractori. Aceștia i-au agresat pe cei doi preoți cu obiecte contondente. În urma loviturilor puternice cei doi preoți și-au pierdut cunoștința pe moment. Am relatat aceste furturi căci realitățile actuale arată că au crescut gradul de violență precum și infracționalitatea, devenită mai sofisticată, aspecte care vizează și integritatea noastră fizică. Ca atare oficialitățile, instituțiile abilitate și nu în ultimul rând cei ce păstoresc asemenea valori unice, trebuie să găseacă un cadru legislativ mai sustenabil dinamicii acestui fenomen din societatea contemporană.”