Articol
Una dintre cele mai căutate piețe din Sibiu, Piața volantă Transilvania a fost și în această sâmbătă, plină de cei care doreau să își facă aprovizionarea cu produse locale.
Chiar dacă vremea nu a fost tocmai prielnică plimbărilor printre tarabe, ninsoarea făcându-și apariția încă de dimineață, Piața volantă Transilvania a fost plină de vânzători și cumpărători.
De cum intri în spațiul destinat Pieței, te întâmpină comercianții la standuri cu produse lactate, ouă, cu produse de carmangerie, cu cele de patiserie sau cu pâine proaspătă făcută pe vatră. Nu lipsește păstrăvul proaspăt. Urmează standurile cu legume, fructe și miere.
Ce poți găsi la Piața volantă Transilvania și la ce prețuri
Cum e și firesc, în Piață predomină produse ale producătorilor locali. Chiar dacă unele ele sunt la prețuri ceva mai mari, sibienii preferă să își facă aprovizionarea de la sfârșitul săptămânii cu produse de calitate, autohotone. Astfel, de aici sibienii pot cumpăra telemea de vacă la 30 lei/kg, telemea de oaie la 35 de lei/kg, brânza de burduf la 50 de lei/kg și telemea de bivoliță, la 40 de lei/kg. Ouăle proaspete le găsim la 1,5 lei/bucată, laptele la 14 lei/litru. Carnea de pui se vinde la 35 de lei/kg, cârnații afumați la 40 de lie/kg, afumăturile între 35-40 de lei/kg, virșli la 45 de lei/kg. Pâinea proaspătă o putem lua la 13 – 15 lei, hencleșul la 10 lei/bucată, plăcintele cu stafide, cu prune se găsesc la 5 lei/bucată, iar tăiețeii de casă la 10 lei/160 gr. Păstrăvul proaspăt îl putem cumpăra la prețuri cuprinse între 30 – 32 lei/kg.
Morcovi la 5 lei/kg și spanac la 15 lei/kg
Trecem de standurile cu produsele lactate și de carmangerie și ajungem la cele cu fructe și legume. De aici sibienii pot cumpăra morcovii la 5 lei/kg, varza la 6 lei/kg, varza murată la 10 lei/kg, ceapa albă la 5 lei/kg, salata la 4 lei/kg, spanac la 15 lei/kg, cartofii la 4-5 lei/kg, ceapa verde la 2 lei/legătură, frunzele de pătrunjel, de țelină sau de mărar la 3 lei/legătură. Lor li se adaugă merele la 5 lei/kg, nuca la 40 de lei/kg și dovleacul la 5 lei/kg.
Piața volantă Transilvania este deshisă în fiecare sâmbătă, între orele 08,00 – 14,00, cu excepția zilelor în care aici au loc evenimente care nu permit folosirea spațiului.
(I.D.)