Articol
Între cele peste 1.500 de obiecte aflate în colecțiile Muzeului etnografic din Rășinari, se află un exponat mai puțin obișnuit, realizat în principal din păr de om. Este vorba despre un tablou cu dimensiunile 31 cm / 29 cm, care reprezintă un ghiveci cu flori: „În fișa descriptivă a exponatului se menționează faptul că în realizarea lucrării s-a folosit părul de om, provenit de la un bărbat și o femeie. Este vorba despre un tablou făcut la aniversarea a 50 de ani de căsătorie, chiar din părul sărbătoriților”, spune muzeograful Raluca Iliuț.
Lucrarea surprinde prin atenția la detalii. „Baza este formată din bucăți de sârmă, îmbrăcate în păr uman. Este singurul tablou de acest gen pe care-l avem aici, în Rășinari”, a mai explicat Raluca Iliuț, cea care răspunde de colecțiile etnografice expuse în cadrul muzeului amenajat în câteva încăperi ale Căminului Cultural.
Lucrarea a fost executată la 1855, anul fiind trecut în partea de jos la tabloului, iar în posesia muzeului a ajuns în anul 1954, fiind donat de economistul Mihai Dancăș.
Muzeul se află în subordinea Primăriei Rășinari, colecțiile putând fi vizitate de luni până vineri, în intervalul 8,00 – 16,00, iar în zilele de sâmbătă și duminică accesul se face pe bază de programare telefonică, la numărul 0733/490.642. Costul unui bilet este de 5 lei pentru adulți, respectiv 2 lei pentru copii.