Vreme prea normală pentru februarie: va fi destul de rece

Acasa >

Articol

Nu ştiu dacă a izbit "cortexul polar" (cică aşa ar fi spus pe la o televiziune) din nou România, dar sigur este că în săptămâna ce începe va fi vreme de februarie, adică ceva foarte atipic, dacă luăm în considerare faptul că acum e februarie. Adică nu e ger şi viscol, deşi vânt de viscol de-ţi trece prin haine şi zici că sunt minus 33, nu minus trei grade, este. Nu e nici vreme mediteraneeană ca acum un an (sau doi?) parcă, de înmugureu pomii, răsăreau ghioceii iar lumea trecea deja la tricou şi bermude. Aşadar, în februarie vom avea vreme de cumva iarnă, sau spun meteorologii, "apropiată de normalul termic al perioadei". "Normalul termic" nu îţi va da totuşi, o stare de bine, că e totuşi frig, deşi în principiu sună liniştitor. Dar vom mai vedea, nu e nimic bătut în cuie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, pe arii restrânse geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 6 grade, iar cele minime între -11 și -9 grade. Vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Marţi, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, izolat geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zonele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 6 grade, iar cele minime între -10 și -8 grade. Vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Miercuri, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, izolat geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zonele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 6 grade, iar cele minime între -10 și -7 grade. Vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Joi, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zonele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 8 grade, iar cele minime între -9 și -4 grade. Vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.

În weekend, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Temporar se vor semnala precipitații mixte.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Florin Bugner, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor
09 februarie 2025 la 11:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
După doi ani, sibianul Victor Cornea părăsește Top 100 mondial de dublu
Tenismenul legitimat la TC Pamira a coborât zece poziții față de săptămâna trecută și, pentru prima dată din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Astrid Fodor, mesaj emoționant după moartea Papei Francisc: „L-am admirat pentru blândețe, empatie și energia molipsitoare”
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj de condoleanțe odată cu trecerea la cele veșnice a Papei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
„Udatul” fetelor de Paști, obicei săsesc care încă se păstrează
În a doua zi de Paști are loc „udatul” fetelor,  un obicei preluat din cultura comunităților săsești și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Fetiță de 7 ani, lovită de mașină lângă Zoo
Un accident s-a produs luni, în a doua zi de Paști, pe Calea Dumbrăvii, zona Zoo. O fetiță...
Actualitate
1 min de citit