Premierele lunii februarie pe Scena Digitală: "Carpații ca niște pete pe pielea mea" și "Fado" cu Francisco Moreira

Acasa >

Articol

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național "Radu Stanca" Sibiu și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) aduce publicului în luna februarie două premiere. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Carpații ca niște pete pe pielea mea", de Thomas Perle, regia Mira Stadler, o producție Burgtheater, Austria.

"Karpatenflecken" relatează biografiile a trei femei din trei generații diferite, aflate în mijlocul unei panorame istorice care își are începutul într-o mică regiune din Munții Maramureșului. O bunică, o fiică și o nepoată traversează granițele politice, geografice și lingvistice ale unei perioade care se întinde de-a lungul secolelor al XX-lea și al XXI-lea. Thomas Perle zugrăvește astfel un tablou pragmatic al acelor vremuri, fapt susținut de dialogul în mai multe limbi, inclusiv într-un dialect care aproape s-a pierdut în negura timpului. "Karpatenflecken" i-a adus lui Thomas Perle prestigiosul premiu Retzhofer în 2019 și premiul Nestroy pentru cea mai bună piesă de teatru în 2023.

"Fado" cu Francisco Moreira – Portugalia

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Francisco Moreira este un nume răsunător printre artiștii fado din noua generație. Posesorul unei voci mlădioase și fermecătoare, acesta a cucerit generații întregi cu autenticitatea și interpretarea sa desăvârșită. Moreira a pornit pe calea muzicii încă din copilărie. El s-a bucurat de nenumărate realizări și momente remarcabile în carieră, având deja în palmares Grande Prémio do Fado 2013, iar munca sa a primit recunoaștere națională, ceea ce i-a adus șansa de a interpreta alături de cântăreți fado, cum ar fi Carminho și Hélder Moutinho. 

Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ cele peste 80 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei, și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori. Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare. 
Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.
Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.

Autor
27 ianuarie 2025 la 14:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit