Articol
ADR Centru reuniune de debut la Sovata: obiective clare pentru 2025
Pe 21 ianuarie 2025, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru s-a reunit la Sovata pentru a analiza stadiul implementării programelor cu finanțare europeană și a stabili prioritățile anului. În cadrul ședinței, au fost constituite structurile de conducere pentru acest an. Astfel Tamas Sandor, președintele Consiliului Județean Covasna, a fost desemnat Președinte CDR Centru, iar Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, Vicepreședinte. În 2026, cei doi lideri își vor inversa rolurile.
1,384 miliarde de euro pentru dezvoltare regională
Programul „Regiunea Centru” 2021–2027 beneficiază de o alocare impresionantă de 1,384 miliarde de euro, din care 1,152 miliarde provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar restul din bugetul de stat. Fondurile sunt distribuite pe 9 priorități de investiții, printre care: Cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic în domenii de specializare inteligentă; Sprijinirea IMM-urilor regionale și digitalizarea acestora; Eficiența energetică a clădirilor publice și rezidențiale; Dezvoltarea infrastructurii verzi și albastre; Mobilitatea urbană durabilă și modernizarea infrastructurii de transport; Dezvoltarea infrastructurii educaționale și promovarea turismului durabil.
Provocări și oportunități pentru 2025
Discuțiile din cadrul reuniunii au subliniat importanța implementării eficiente a Programului Regional Centru în acest an, precum și nevoia de colaborare între autoritățile locale și regionale. „Investițiile în inovare, digitalizare și sustenabilitate sunt cheia viitorului regiunii noastre,” a declarat Tamas Sandor.
ADR Centru continuă să fie un partener strategic pentru comunitățile locale, contribuind activ la dezvoltarea regiunii prin utilizarea responsabilă a fondurilor europene. Cu o viziune orientată spre rezultate și implicarea autorităților regionale, 2025 promite să fie un an de referință pentru Regiunea Centru.
„În contextul economic dificil atât la nivel național, cât și la nivel internațional, realitate pe care trebuie să o conștientizăm și să o gestionăm responsabil, fondurile europene nerambursabile devin cu atât mai importante. Odată pentru că susțin dezvoltarea comunităților cu precădere sub aspectul infrastructurii, dar, la fel de important, pentru că aceste proiecte au și un efect de angrenare economică pe orizontală și pe verticală. Agenții economici implicați în executarea lucrărilor contractate prin proiecte mențin locurile de muncă, poate chiar creează unele noi, plătesc salarii, cumpără materii prime, materiale, servicii etc., de la alți agenți economici, fiind un real sprijin pentru menținerea unui mediu economic cât mai sănătos posibil” a precizat Simion Crețu, Director general al ADR Centru.
Cum s-a încheiat Programul Operațional Regional 2014–2020
„Încheiem Programul Operațional Regional 2014–2020 cu un grad de absorbție de 126%. Aceasta și faptul că avem în cadrul Programului „Regiunea Centru 2021–2027” depuse proiecte a căror valoare totală depășește suma totală alocată programului, deși nu au fost lansate toate apelurile la proiecte programate, ne arată că autoritățile publice și IMM-urile au un interes foarte ridicat pentru dezvoltarea susținută din fonduri europene nerambursabile.” a precizat Simion Crețu, Director general al ADR Centru.