Măldărășanu, despre Ianis Stoica: ”Este totuși un jucător tânăr, trebuie să avem grijă ca el să nu se piardă”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Legat de iminenta plecare a lui Ianis Stoica, atacantul despre care s-a tot vehiculat în această iarnă că ar putea ajunge fie la DInamo Kiev, fie la Al Ahly Cairo, la Dinamo sau Universitatea Craiova, Mădărășanu spune că este important ca jucătorul său ”să rămână cu picioarele pe pământ” și e convins că, dacă va merge la Europeanul de tineret, din vară, îi va crește cota și mai mult. Tehnicianul consideră că, dacă va rămâne până în vară la FC Hermannstadt, Ianis Stoica va ajuta echipa sibiană.

 ”Nu depinde de mine, depinde în primul rând de eventualele oferte. Dacă vor veni oferte reale, sau corecte față de ceea ce-și doresc patronii noștri. Cred că i-ar prinde bine să prindă acel turneu final (n.a. EURO U21). Cota, este clar că îi va crește. Important este ca el să fie sănătos și cel mai important, pe lângă lucrul ăsta, este să rămână cu picioarele pe pământ, pentru că s-a tot vorbit, în ziare, în fiecare zi, despre plecarea lui. Este totuși un jucător tânăr, chiar dacă are ani în spate de liga întâi. Dar, aici noi trebuie să avem grijă ca el să nu se piardă. Dacă va fi să plece, înseamnă că pleacă pe o sumă corectă pentru club și va fi bine pentru el. Dacă va rămâne, cu siguranță va ajuta echipa, pentru că este un jucător valoros”, a declarat Măldărășanu.

Antrenorul ”alb-roșilor” a recunoscut că Ianis Stoica vine după o accidentare și nu a avut ritm în acest meci, ca de altfel majoritatea jucătorilor săi. În plus, Măldărășanu crede că o presiune în plus este pusă pe Ianis Stoica și datorită atenției sporite care i se dă în mass-media, aproape zi de zi jucătorul fiind ”transferat” ba la o echipă, ba la alta: ”El a avut o accidentare pe finalul anului. L-am forțat puțin în ultimele meciuri. Nu a fost sută la sută. Iar în vacanță, mai mult s-a recuperat. Și n-a venit foarte bine din vacanță. Chiar dacă vacanța a fost destul de scurtă, numai 13 zile, nu a pierdut foarte mult.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Însă, astăzi (n.a. vineri) n-a avut ritm. Cum de altfel, cam toți, dar mai ales el. Repet, pentru că în vacanță mai mult a făcut recuperare decât să mențină un pic pregătirea la un nivel bun. Vom vedea!

Trebuie să avem grijă de el. Cum, de altfel trebuie să avem grijă de toți jucătorii tineri. Dar, pentru că se tot vorbește de el, nu numai eu, cu toții trebuie să îl temperăm. Este un jucător cu o marjă de progres, îl cunoaștem foarte bine. Dar, câteodată tot ce apare prin presă poate să te tragă puțin înapoi. Sper să nu se întâmple lucrul ăsta”.

 

Autor
18 ianuarie 2025 la 13:54

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 50 minute
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit