Județul Sibiu are mari șanse să primească nominalizări pentru finala competiției „Destinația Anului”

Acasa >

Articol

13 destinații din județul Sibiu s-au calificat în ediția 2025 a competiției „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic de interes național în care sunt celebrate frumusețile și atracțiile României.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Numărul total al destinațiilor calificate în competiția din acest an este de 150, din 38 de județe ale țării și municipiul București, iar selecția acestora acoperă o diversitate de regiuni și atracții care definesc unicitatea țării noastre.

 

Reprezentare în toate cele șase categorii

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 Competiția „Destinația Anului” se desfășoară pe șase categorii (1. Orașe care inspiră – municipiile care se remarcă prin notorietate și investiții în turism; 2.Stațiuni Balneo – Climaterice – stațiuni deschise pe întreaga durată a anului, de interes local și național; 3. Tărâmuri fermecate – localități sau regiuni până la 3.000 km² cu valoare naturală și istorică deosebită; 4. Sate de poveste – sate și comune ce oferă experiențe autentice în mediul rural; 5. Distracție și aventură – destinații ce oferă experiențe pentru toate vârstele, sportive sau de agrement; 6. Cultură și educație – muzee, castele și alte atracții culturale), județul Sibiu fiind reprezentat în această etapă la fiecare dintre acestea.

Astfel, la categoria „Orașe care inspiră”, municipiul Sibiu este din nou calificat în competiție, după ce a fost desemnat câștigător al ediției 2024, la aceeași categorie.

O altă calificare în competiție, după câștigarea ediției de anul trecut, este cea a comunei Biertan, la categoria „Sate de poveste” aceasta alăturându-se altor destinații sibiene: Hoghilag, Rășinari și Râu Sadului.

La categoria „Stațiuni Balneo – Climaterice, județul nostru este reprezentat în calificările competiției de Bazna, iar la „Tărâmuri fermecate” avem Colinele Transilvaniei (Sibiu, Brașov, Mureș), Mărginimea Sibiului și Țara Făgărașului (teritoriu ce cuprinde și o parte din județul Sibiu).

Sibiul a obținut câte două calificări în competiție la categoriile „Distracție și aventură”, prin Avrig și Mocănița Văii Hârtibaciului, respectiv „Cultură și educație”, prin Filarmonica de Stat Sibiu și Muzeul Astra.

 

„Destinația Anului” – mai mult decât o competiție…

 

 Conform site-ului www.destinațiaanului.ro, acesta este „o competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.

Obiectivul acestei etape a fost de a aduna cât mai multe destinații care promit, o selecție cât mai diversă, acoperind toate regiunile țării.

Miile de nominalizări, primite de la public, parteneri și un juriu format din peste 100 de experți în turism, au generat o listă care evidențiază destinații consacrate, dar și locuri mai puțin cunoscute, gata să fie descoperite”.

În această etapă preliminară s-au calificat destinațiile care au întrunit cele mai multe nominalizări din partea publicului, cele alese de minimum 3 din cei 100 de jurați dar și cele nominalizate de consiliile județene, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Asociația Societăților de Arhitectură din România sau Institutul Orașelor Vizionare.

„Destinația Anului nu este doar o competiție, ci o platformă ce promovează destinațiile turistice din România, insuflând românilor dorința de a alege din inimă România ca destinație de vacanță prin punerea în lumină a unor branduri turistice cu traditie, alaturi de cele emergente. Printr-un impact semnificativ în mediul online și implicarea activă a comunităților locale, proiectul își propune să transforme turismul românesc într-o sursă de inspirație și un motiv de mândrie pentru toți românii”, menționează organizatorii.

 

Etapele următoare

 

Din cele 150 de destinații calificate, organizatorii competiției vor selecta (pe criterii obiective și măsurabile), finalistele, acestea urmând a fi anunțate oficial în data de 25 ianuarie, pe www.destinatiaanului.ro. Fiecare categorie va avea maxim 10 finaliști.

În perioada 1-25 martie publicul se poate implica în competiție, votând destinația preferată din fiecare categorie. În același timp, destinațiile primesc puncte pe baza votului juriului de specialiști și pe baza rezultatelor cercetării „Destinația Anului”.

Câștigătorii celei de-a cincea ediții a competiției „Destinația Anului” vor fi anunțați în cadrul Galei Destinația Anului 2025, care va avea loc în data de 8 aprilie 2025, în Sibiu.

Foto: www.sibiu.ro

 

Autor
15 ianuarie 2025 la 09:01

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 25 minute
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 7 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit