Articol
Administrația locală din Cisnădie este în doliu. Consilierul local PNL, Florea Daniel, a încetat din viață la doar 51 de ani. Acesta se afla la al doilea mandat în legislativul local și era unul dintre membri de bază ai Filialei cisnădiene a PNL, fiind un apropiat al fostului primar, Gheorghe Huja. Daniel Florea era fratele actualului viceprimar al Cisnădiei, Gabriel Florea, care a ocupat, pentru o scurtă perioadă și postul de subprefect al județului Sibiu.
„O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens!Ai fost un prieten și coleg plin de bunătate, oricând a fost nevoie te-ai implicat și ai ajutat!Nu te vom uita niciodată! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească! Drum lin spre cer prieten drag, Florea Daniel (Nane)!” se arată într-o postare pe pagina de socializare a PNL Cisnădie.