Ne gândeam cum să rezolvăm "problema" aceasta a rememorării REVOLUŢIEI (da pentru unii au fost revoluţie, pentru alţii a fost altceva) din 1989. Asta ca să nu cădem în monotonia de a scrie unul şi acelaşi lucru pe coordonatele ştiute: criza ante 1989 din România, momentul Timişoara, ieşirea muncitorilor de la Balanţa, IUPS şi Mecanica şi alte fabrici, protestul din Piaţa Mare cu împuşcăturile şi prima victimă, ce a fost la Miliţie şi Securitate, 22-ul, fuga Ceauşeştilor şi luptele de după. Sau amintiri de la revoluţionari celebri care atunci au ieşti ca unul dar după aia şi-au făcut nuştiucâte asociaţii, în funcţie de partidul protector sau alte criterii sau neînţelegeri privind cine e mai revoluţionar dintre revoluţionari, de ajungi să ai mai multe comemorări ale aceluiaşi eveniment în aceeaşi zi comemorativă. Sau să copiezi din narativul oficial actual despre 1989, care are marele merit să fie ori de-aiurea, ori aproape similar cu ce spuena Ceauşescu în cuvântările de pe 20 şi 21. Variante ca să te scoţi aniversar sunt nenumărate. Numai că se repetă.

Noi ne-am gândit la altceva. Ştim ce a fost, ştim cine a tras (în principiu), cine i-au salvat pe cei care au tras, cine a pus mâna pe putere călcând pe sângele celor morţi şi pe rănile celor împuşcaţi sau bătuţi. Dorim să vedem acum exact care era mersul, atunci, al lucrurilor. Cum era atmosfera, care era diferenţa dintre oficial şi realitate. Cum s-a sărit subit dintr-o barcă în alta, fără prea multe greţuri, la Sibiu. Şi cum multe din elementele de atunci pot fi regăsite acum, în istoria mai nouă a noastră.

20-21 decembrie 1989: Două realităţi paralele: cea oficială şi cea reală

Mulţi dintre cei care au trăit atunci au primit un fel de vaccin care îi fac imuni la prostirile şi manipulările de acum, oficiale sau nu. De ce? Pentru că au trăit, destul timp, până în 1989, simultan, în două lumi paralele. Lumea reală, cea a lipsurilor, raţiilor, frigului, discriminării politice şi sociale, programul TV de două ore, lipsa informaţiei în general (şi totuşi, mai puţin stupidă şi stresantă decât ce avem acum). Şi lumea oficială, a României ca cel mai tare stat, care e pe picior de egalitate cu marile puteri, în care economia duduia, agricultura producea şi depăşea, iubitul conducător era chiar iubit, tineretul avea unicul ideal să meargă să dea la lopată la Canal sau pe alte şantiere ale tineretului, iar lumea mergea voluntar să asculte cuvântări de şi cu Ceauşescu şi să agite steguleţe şi pancarte şi convingerea că trăieşti "decenii de împliniri măreţe".

Scriam într-un articol anterior că, oficial, până pe 20 decembrie 1989 seara, Revoluţia nu a existat ca informaţie publică şi oficială. Pe 20 seara, Timişoara era deja primul oraş liber de conducerea comunistă, armata se alăturase cumva revoluţionarilor, conducerea comunistă a oraşului nu mai exista de fapt. Însă DOAR LA TIMIŞOARA. Abia în câteva oraşe exista gândul colectiv ca a doua zi, pe 21, lumea sau, în fine, o mică parte din ea să iasă în stradă şi să se alăture revoluţiei anticomuniste şi anticeauşiste.

Timişoara era un oraş liber. Dar oficial, tot Timişoara era victima unui puci fascisto-huliganic, iniţiat de imperialiştii ruşi şi americani împreună cu alte forţe care doreau destabilizarea României şi dezmembrarea ei teritorială (aici intrau în scenă maghiarii cu luatul Ardealului) şi blocarea parcursului socialist spre comunism. Timişoara era o infecţie social-politică ce trebuia izolată de restul ţării care era alături de partid, stat şi iubit conducător. Astfel, Ceauşescu decretează starea de necesitate pentru tot judeţul Timiş.

Cei aflaţi în coloanele de manifestanţi ce traversau Podul Gării, strigau în Piaţa Mare, erau împuşcaţi de băieţii isteţi tot în Piaţa Mare, erau bătuţi de Miliţie pe str Gh Lazăr sau la Blocul Plombă puteau citi, de exemplu, discursul Tovarăşului publicat (şi) în Tribuna Sibiului, aşa cum se cuvine, în deschiderea ediţiei.

Discursul lui Ceauşescu sau cum aflăm că istoria se repetă ba chiar el avea cumva dreptate

Ceauşescu spunea în discursul radio-televizat din seara lui 20 decembrie şi publicat cam de toată presa tipărită că la Timişoara au acţionat, pe 16 şi 17, grupuri organizate care aveau scopul de a "provoca dezordine și distrugerea instituțiilor și bunurilor generale ale orașului și de a da semnalul unor asemenea acțiuni și în alte centre". Parţial corect. Revoluţia este o stare de dezordine, sediul judeţenei de partid şi librăriile cu operele lui Ceauşescu în vitrine au fost chiar atacate şi se spera ca şi celelalte oraşe să se alăture Timişoarei: "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!". Deci a cam nimerit-o cumva.

Mai recunoştea Ceauşescu şi că armata a tras: "În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unitățile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acționeze împotriva unităților militare și instituțiilor de stat și politice". A, pe lângă armată, alţi băieţi se ocupau ca focurile de avertisment să fie trase în oameni, asta ori în scopul apărării regimului căruia îi erau fideli ori pentru a agita spiritele pentru a amplifica conflictul, ori ca să tragă toată lumea şi să se termine iute. Au reuşit. Tot despre militari spunea Ceauşescu cum că, la Timişoara, "au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare" şi că "Nu au răspuns, chiar atunci cînd soldații și ofițerii au fost loviți, ci numai atunci cînd situația a ajuns de așa natură încît au fost atacați de bandele teroriste și au fost puse în pericol instituțiile fundamentale, ordinea din județ". Acum am putea intra într-o discuţie cu toţi porniţii pe armată ca să răspundă la o întrebare: tu ca militar, ce ai fi făcut atunci, acolo? Iar acum, dacă armata ar fi atacată, sau o unitate militară atacată, cum s-ar reacţiona? Cu floricele şi pisicuţe? Nu cred.

Ca de obicei, apar şi fasciştii fără de care nicio acţiune anti-Stat şi niciun atac la adresa Puterii nu se poate, asta ca să nu credeţi că trăim ceva original acum: "Populaţia din Timișoara cunoaște și a văzut toate aceste distrugeri de tip fascist care au avut loc"; "…vinovații acestor acte cu caracter net fascist, provocator, de distrugere". Cei din spatele revoluţionarilor erau, în viziunea oficială, exact cei pe care gălăgia de specialitate pocnită de securism a băgat-o în cap majorităţii românilor acum: "…aceste acțiuni cu caracter terorist au fost organizate și declanșate în strînsă legătură cu cercuri reacționare, imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine". Asta cu scopul "de a distruge independența, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a României, de a întoarce România înapoi sub dominație străină, de o lichida dezvoltarea socialistă a patriei noastre". Discursul continuă pe note socialist-patetice cu un apel adresat tuturor ca să-şi vadă de treabă, iar unde văd ei o sămânţă de revoltă, să o anihileze din faşă, de dragul României, socialismului, partidului şi iubitului conducător.

Pentru o şi mai deplină siguranţă, Ceauşescu decretează (iar Tribuna Sibiului publică tot în prima pagină) starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş. Dacă citim acum ce conţinea şi ce restricţii impunea starea aceea revoltătoare de necesitate, ne umflă râsul, era cam pe sfert comparativ cu câte restricţii ni s-au impus sub pretextul pandemiei. Să luăm doar articolul 2, cel mai "restrictiv" şi să comparăm cu ce am trăit în "libertate" între 2020 şi 2021. "Pe timpul stării de necesitate se interzic orice întruniri publice, precum şi circulaţia în grupuri mai mari de cinci persoane. Se interzice circulaţia pe timpul nopţii începînd cu ora 19, cu excepţia persoanelor care lucrează în schimburi de noapte".

Două categorii de muncitori. Cei din stradă şi cei din ziare

Tot pe 21, muncitorii care au ieşit în stradă pentru libertate şi împotriva comunismului puteau citi cum colegii lor din întreprinderile bucureştene "23 August", "Vulcan", "Griviţa Roşie", IMBG (care "făcea ordine" în iunie 1990 printre alţi "fascişti", golanii de la Universitate), "Mecanică Fină“, "Maşini Unelte", plus alte întreprinderi din ţară au organizat adunări în care solicită şi chiar sunt gata de o "Ripostă fermă oricăror încercări de a atenta la valorile socialismului, la integritatea, independenţa şi suveranitatea României".

Clasa muncitoare care nu participa la revoluţie era geană pe cuvîntarea tovarăşului. "Pretutindeni în ţară, pe mari platforme industriale, în fabrici şi uzine" şi după ce Ceauşescu şi-a spus oful, "numeroşi oameni ai muncii au ţinut să dea glas, în cadrul unor adunări desfăşurate în ateliere şi secţii de producţie, deplinei adeziuni faţă de poziţia şi ideile exprimate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, faţă de fermitatea cu care este respinsă orice încercare de a se atenta la valorile socialismului în România, la independenţa şi suveranitatea ţării, o dată cu angajamentul de a munci fără preget, cu înalt spirit patriotic şi revoluţionar, pentru a asigura înaintarea neabătută a României pe calea luminoasă a comunismului".

La ştiri internaţionale aflăm, cu dedicaţie, despre "Un act inadmisibil, de o deosebită gravitate internaţională. Agresiunea Statelor Unite împotriva Republicii Panama". Chestie reală, ba unele conspiraţii chiar susţin că momentul 1989 de la noi a fost să mascheze acţiunea americanilor în Panama.

Şi a trecut prina zi de revoluţie la Sibiu

22 decembrie 1989. Ne-am câştigat libertatea, citind tot despre Ceauşescu

22 Decembrie 1989 a fost ziua în care, oficial şi de fapt, s-a pus punct Epocii "ce cu îndreptăţită mîndrie patriotică o numim Epoca Nicolae Ceauşescu", regimului comunist-ceauşist şi dictaturii care ne stăpânea din 1947 încoace. Până la amiază, situaţia a fost foarte tensionată. Oamenii erau în stradă, dar încă nu era nimic clar cum se acţiona sau cum, se va continua. La Bucureşti a fost noaptea baricadei de la Inter. La Sibiu a fost seara de la Miliţie şi Securitate unde au fost ucişi şi răniţi oameni, (dar povestea s-a băgat sub preş). Era o nouă zi. Se crăpau cu greu nişte zori ai unei libertăţi nevisate în istoria României.

Pe 22 decembrie, lumea pornită de data aceasta mult mai numeroasă la un nou asalt al străzilor şi instituţiilor de forţă ale dictaturii, putea afla despre… ce a spus Ceauşescu pe 21, la "Marea adunare populară din Capitală"

Ultimul discurs al lui Ceauşescu

Aici trebuiesc lămurite nişte lucruri. Da, era mitingul care s-a "defectat" cand au bubuit nişte bubuitori puse întocmai şi la timp, lumea a intrat în panică, iar Ceauşescu a devenit celebru prin apelul său comico-disperat "A-lo! A-lo! Alo!" Cam toată lumea crede că aici s-a oprit şi mitingul iar tovarăşul şi tovarăşa au rămas cu buzele umflate, admirând de la balconul CC-ului plecarea dezordonată a manifestanţilor care s-au dus să lupte cu dictatura la Intercntinental. NU. După incident, cei răspunzători de bunul mers al manifestaţiei s-au repliat, zona a fost "dezinfectată" şi "vindecată" cu lozinci, aplauze, pancarte şi urale, "rana" s-a închis iar adunarea populară organizată oficial "din iniţiativa colectivelor de muncă din întreprinderile şi instituţiile bucureştene" a continuat. La ea nu a vorbit doar Ceauşescu. Au vorbit şi alţii: Barbu Petrescu, prim-secretar al Comitetului Municipal de partid Bucureşti; primarul general al Capitalei (trecut pe post de noname în Tribuna), Petre Răducanu – preşedintele Consiliului Oamenilor Muncii-COM de la întreprinderea "23 August“, Elena Buzescu, directoarea (şi ei feminizau funcţiile ce credeaţi, că e ceva nou?) Întreprinderii de Confecţii şi Tricotaje Bucureşti, Gheorghe Dragomir, preşedintele COM de la IUC "Griviţa Roşie", Aurel Sandu, directorul general al Institutului Central pentru Industria Electronică şi Marian Rădoi, secretarul Comitetului U.T.C. de la "Electroaparataj".

Discursul lui Ceauşescu s-a întrerupt (ca dealtfel şi emisia TV, la momentul când spunea "Doresc, de asemenea, să adresez mulţumiri iniţiatorilor şi organizatorilor acestei mari manifestări populare din Bucureşti, considerînd aceasta ca o…". A umat faimoasa pauză. După care discursul a continuat, conform îndemnului "staţi liniştiţi" al Elenei Ceauşescu, exact ca şi când nu s-ar fi petrecut nimic. Toată pauza "care a declanşat căderea lui Ceauşescu" a durat cam trei minute. A fost ultima oară când s-a scandat "Ceauşescu-România / Stima noastră şi mândria", "Ceauşescu-PCR", "Ceauşescu şi poporul", "Vom munci şi vom lupta / Ţara o vom apăra!".

La fel, încercările de a "mitui" pe români cu ceva mărunţiş nu au fost primite cu răceală şi ostilitate, ci cu urale şi aplauze "puternice prelungite". Măsura revoltătoare a lui Ceauşescu de închis gura protestatarilor cu ceva parale a funcţionat ulterior pe toată perioada post 1990, inclusiv anul în curs. Se promitea: creşterea salariului minim de la 2.000 la 2.200 lei (în mână!), a alocaţiei per copil cu 30-50 lei (în funcţie de salariu), sporuri de 1.000 lei pentru femeile care nasc prima oară, apoi de 2.000 lei pentru fiecare copil născut după, creşterea pensiilor minime de la 800 la 900 lei, a ajutorului social de la 500 la 800 lei, a pensiei de urmaş cu 100 lei. De mai promitea benzină la liber, salam, magazine pline, desfiinţarea raţiilor şi program 24 din 24 la televizor plus un canal de sport, revoluţia se termina acolo, în faţa C.C.-ului.

A fost readusă vorba şi de Timişoara, pe aceleaşi coordonate pe care orice expert de acum le-ar confirma: atacuri externe, implicarea marilor puteri, agenturile de spionaj ruso-americane… "Apare tot mai clar că este o acţiune conjugată a cercurilor care vor să distrugă integritatea şi suveranitatea României, şi să oprească construcţia socialismului, să pună din nou sub stăpînire străină poporul nostru". Chestia asta, hai să recunoaştem, sună cumva altfel acum faţă de atunci. A fost şi un îndemn poetic: "Cunoaşteţi ce au făcut şi spuneau înaintaşii noştri: "Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină, decit să fim sclavi, iarăşi pe vechiu-ne pămînt“! Şi, trebuie să luptăm, să trăim liberi şi independenţi!". Sau "Şi doresc să declar şi aici că vom face totul pentu a apăra integritatea şi suveranitatea României, libertatea şi viaţa poporului nostru, bunăstarea în tregii naţiuni!" Şi vă mai întrebaţi de ce au apărut şi ce apărau teroriştii de după 22.

Ce mai puteam citi

Tot în Tribuna din 22 decembrie şi tot pe prima pagină apare, tot preluat din presa centrală, un articol mobilizator care ar putea dezlega cumva enigma acelor terorişti de după 22 decembrie, anulaţi acum prin rafale întregi de negaţionisme multiplu cultivate.

Materialul se numeşte, războinic, "Unitate, responsabilitate şi vigilenţă, ripostă fermă oricăror încercări de destabilizare". Din el aflăm că "În aceste momente hotărîtoare pentru independenţa şi suveranitatea patriei noastre străbune, pentru apărarea cuceririlor cele mai de preţ ale poporului, unitatea de monolit a întregii naţiuni în faţa încercărilor propagandei străine ostile, riposta fermă dată acesteia constituie suprema datorie a fiecărui cetăţean, a fiecărui om al muncii". Ce trebuia făcut? Trebuia acţionat: "Trebuie să apărăm cu toată fermitatea tot ceea ce am zidit prin munca noastră unită, prin voinţa noastră comună de a împlini măreţele idealuri ale celei mai drepte societăţi din lume.

Sub semnul acestui înalt comandament civic şi patriotic, este imperios necesar ca în fiecare localitate, în fiecare întreprindere şi la fiecare loc de muncă să demascăm şi să respingem cu hotărâre orice acţiune de destabilizare, orice încercare de dezmembrare în slujba căreia s-a pus propaganda străină ostilă cuceririlor noastre revoluţionare, libertăţii şi independenţei României". Soluţia, condtituirea de detaşamente "de apărare a bunurilor şi localităţilor". Constituite, atenţie, din "cei mai buni comunişti, tineri utecişti, oameni ai muncii". Interesant.

Fap divers în zi de revoluţie

Dincolo de materialele belicoase şi obligatorii primite "de sus", ziarul sibienilor era, în acel moment, o definiţie a plictiselii şi a ruperii de realitatea locală. Sibiul, în 21, era deja în pline mişcări revoluţionare, existau morţi, bătuţi, distrugeri. A doua zi se anunţa şi mai grea, era "acum ori niciodată".

Dar puteai liniştit să afli despre "Marginalii la o utilă şi reuşită acţiune instructiv-educativă"; sau despre "Coordonate ale vacanţei de iarnă". Sau "În centrul preocupărilor – pregătirea producţiei anului viitor". Ori foarte palpitanta "acţiune majoră pentru fundamentarea programelor privind dezvoltarea zootehniei".

Într-un oraş care auzea pentru prima dată şuieratul gloanţelor, ţi se spunea că la Arta rulează "Secretul armei… secrete" (una dintre puţinele parodii realizate de români), cu Mircea Diaconu, Adrian Păduraru şi Carmen Galin. Sau "Rocky 1" şi "Nemaipomenitele aventuri ale lui Servatius" la Tineretului.

Laszlo Tökes – un "folosit de cercurile duşmănoase din străinătate"

Ziarul se încheie cu ceva amuzant, o precizare a Eparhiei Reformate din Oradea privind Laszlo Tökes, în care "cel care a pornit revoluţia" este făcut după cum urmează: "folosit de cercurile duşmănoase din străinătate în propaganda lor deşănţată împotriva României"; cu o comportare nedemnă "de un slujitor al cultului"; cu multe abateri disciplinare; care a desfăşurat "o serie de acţiuni" împotriva conducerii Bisericii Reformate din România; indisciplinat faţă de forurile bisericeşti superioare; care denigrază şi prezintă tendenţios "realităţile din ţara noastră"; care a intermediat transmiterea de "materiale duşmănoase la adresa României" dincolo de graniţe; distribuitor de "ziare, reviste şi alte materiale cu conţinut duşmănos, antiromânesc şi iredentist, din sursă ungurească". Semnează Laszlo Papp, episcop al Eparhiei Reformate din Oradea. Degeaba, şi la Timişoara şi la Sibiu, Laszlo Tökes avea aureola de erou al neamului românesc.

Totuşi, la data apariţiei şi difuzării ziarului, România era deja scăpată de Ceauşescu. La Sibiu însă erau două realităţi paralele.

O precizare.

Se spunea prin anii '90-2.000, că ediţia din 22 decembrie 1989 a Tribunei Sibiului a publicat, sub semnăturile unor viitori faimoşi celebri ai elitelor sibiene post-Revoluţie, una sau mai multe pagini în care aceştia înfierau comportamentele "huliganice" de la Timişoara. Nu a existat aşa ceva în Tribuna Sibiului. (va urma)