(ACTUALIZARE) S-a reluat traficul pe Abatorului. Localnicii evacuați s-au întors la casele lor

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Starea de pericol pe str. Abatorului a fost îndepărtată, locatarii evacuați întorcându-se în imobile, iar traficul s-a reluat, transmite IPJ Sibiu.

În ceea ce privește evenimentul rutier, s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Roșia, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un imobil și conducta de gaz, care s-a rupt.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat negativ.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

(ȘTIRE INIȚIALĂ)

Strada Abatorului din Sibiu este închisă traficului din cauza scurgerilor de gaz care se produc după ce un autoturism a rupt o conductă de pe marginea drumului. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Mai multe persoane sunt evacuate din imobilele aflate în proximitatea locului producerii evenimentului, transmit reprezentanții IPJ Sibiu, care recomandă să fie urmate întocmai indicațiile polițiștilor și pompierilor aflați în zonă.

Pompierii sibieni intervin în zonă, în aceste momente pentru a asigura măsuri de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Preventiv a fost stabilit un perimetru de siguranță și au fost evacuați aproximativ 20 de locatari din imediata apropiere a incidentului, iar în zonă se va interveni pentru stoparea scurgerilor de gaze. La fața locului pompierii acționează cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD”, conform slt. Andreea Ștefan, reprezentanta ISU Sibiu.

Autor
10 decembrie 2024 la 20:36

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit