Acoperișul și podul unei case de pe strada Cristian, arse în incendiul de azi noapte

Pompierii sibieni au fost solicitați azi noapte la un incendiu care se manifesta la acoperișul unei case pe strada Cristian. Incendiul a afectat acoperișul și podul casei pe o suprafață de aproximativ 120 mp precum și alte bunuri materiale din interior.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Pompierii sibieni au intervenit azi-noapte pe strada Cristian din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care se manifestă cu ardere mocnită la acoperișul unei case. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială pe prima intervenție și un echipaj SAJ.

Incendiul se manifesta la întregul acoperiș al casei, cu ardere mocnită și degajări de fum, fiind identificate mai multe focare. În urma incendiului a fost afectat acoperișul și podul casei pe o suprafață de aproximativ 120 mp precum și alte bunuri materiale din interior. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la tabloul electric de la nivelul podului”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

(I.D.)

10 decembrie 2024 la 07:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Tentativă de înșelăciune în numele primarului
În după-amiaza de vineri, 25 aprilie ac, contul de WhatsApp al lui Mircea Dragomir, primarul comunei Biertan, a...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 oră
Amenzi în valoare de 2.000 de lei într-o singură oră pentru parcare neregulamentară, pe Bd. M. Viteazu
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au monitorizat opririle neregulamentare de pe Bulevardul Mihai Viteazu, în cadrul acțiunilor specifice de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Măldărășanu: ”Cu UTA, va fi cel mai greu meci al nostru!” Din ce motive se teme tehnicianul lui Hermannstadt…
Antrenorul echipei sibiene se teme că unii dintre jucătorii săi nu vor fi complet refăcuți după semifinala din...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Circulaţie închisă timp de trei ore pe valea Oltului, la începutul săptămânii viitoare
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR anunţă că luni şi marţi, (28 şi 29 aprilie)...
Actualitate
1 min de citit