Independența, Uzina Mecanică Mârșa, IPAS, Libertatea, 13 Decembrie, Steaua Roșie,  Flaro, Balanța sunt o parte dintre reperele industriale ale județului Sibiu de dinainte de 1989. Din această listă,  topul numărului de angajați era dominat de Mârșa  și Independența, în realitate, însă, cei mai mulți sibieni  nu lucrau nici  la una, nici la cealaltă, ci în cooperația meșteșugărească.

Anuarul statistic al Republicii Socialiste România demonstrează că în județul Sibiu, în 1986 spre exemplu, cooperativele meșteșugărești (în număr total de 16 în acel an, în județul Sibiu) însumau 12.032 cooperatori. Cifrele, însă, au fost fluctuante, atât în ceea ce privește cooperativele cât și în ceea ce privește angajații. Există, bunăoară, relatări publicate de Tribuna,  după evenimentele din 1989, potrivit cărora înainte de Revoluție cooperația sibiană însuma 15 mii de angajați. Ele aparțin unor președinți sau foști președinți ai structurilor  asociative –  UJCM (Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești) sau ATCOM (Asociația Teritorială a Cooperativelor Meșteșugărești).

Este limpede astăzi că uniunea cooperatistă județeană însuma un număr de salariați la care nu ajungea niciuna dintre marile fabrici sibiene și la care nici nu a mai ajuns vreuna până astăzi.

Numărul de cooperative  meșteșugărești (atenție! Doar meșteșugărești!) din județ  a fost, așadar,  variabil. A ajuns la un moment dat la 24, însă între acestea câteva erau extraordinar de populare între locuitori fiindcă activitățile lor atingeau direct și des viața de zi cu zi a cetățenilor:  reparațiile de  electrocasnice sau autoturisme, oferta de  articole vestimentare sau încălțăminte,  asigurarea serviciilor de ras, tuns ori coafat,  producerea de  covoare sau  încărcarea de  sifoane – toate acestea făceau cooperativele meșteșugărești arhi-prezente.

În același an luat drept exemplu, 1986, cooperația meșteșugărească sibiană avea deschise nu mai puțin de 523 de puncte de deservire a populației. În acest total nu intrau fabricile și sediile. Cooperația avea propria școală, Școala de cooperație, pe stradă Centumvirilor, dar făcea și recrutări directe de absolvenți de clasa a VIII-a  pentru școlarizare la locul de muncă în meseriile de care era nevoie. Unele dintre cooperative aveau formații artistice , asemeni marilor întreprinderi și tot asemeni marilor fabrici participau la întreceri socialiste. Nu exista, practic,  localitate în județ în care să nu  ajungă, cumva, una dintre cooperative prin activitățile sale.

Cooperația era, astfel, cel mai mare angajator din județul Sibiu, dar și acela cu cele mai multe domenii de activitate. Din totalul salariaților,  o bună parte făceau muncă la domiciliu. Spre exemplu, în 1982, nu mai puțin de 4.140 de angajați făceau muncă la domiciliu.

Cererea de servicii și produse în perioada comunistă era atât de mare, iar oferta atât de limitată încât și în cooperație serviciile unora dintre cooperative se suprapuneau cu ale alteia. Astfel, nu doar una dintre ele realiza – spre exemplu- articole vestimentare la comandă sau reparații, ci mai multe.

GHEATA, între cooperativele vechi și puternice

Cooperativa Gheata a fost  ˝fruntașă pe ramură˝. A trăit vremuri în care numărul total de angajați era de circa 1000 , timpuri în care avea organizate  departamente de creație pentru produsele sale, dispunea de  unități de producție de încălțăminte, marochinărie și blănărie-tăbăcărie – un total de 14 puncte  în tot județul.  Făcea, chiar, export. De altfel, în anul 1988, 80% din producția de marochinărie  a cooperativei a ajuns în afara granițelor.

Într-un articol publicat de Tribuna în martie 1989, vicepreședintele de atunci al cooperativei, Teofil Luca, spunea că în anul precedent   au fost create la Gheata 120 de  articole noi  de marochinărie, 180 modele de încălțăminte şi 24 de blănărie.

Firește, ca în multe alte situații, exportul preponderent era spre URSS, dar asigura existența și dezvoltarea unei cooperative înființată încă dinainte de anii 1950.

Gheata rămâne, probabil, în memoria multor sibieni și prin husele pentru interiorul autoturismelor pe care nu doar le vindea, ci le și executa.

IGIENA – frizerii, dar și… sifonerii

Igiena este cooperativa de care au auzit probabil absolut toți sibienii, mai ales că serviciile sale, fie și parțial, au continuat și după Revoluție. La Igiena, 80% din personal era reprezentat de femei, iar numărul angajaților a fost de aproximativ 600, evident, cu fluctuații. 

Igiena a avut 56 de unități în întregul județ (1987), iar activitatea pentru care era cunoscută în mod deosebit erau frizeria și coaforul. Puțini își mai aduc astăzi aminte că și alte unități, oferind alte servicii,  aparțineau Cooperativei Igiena.

Igiena avea, deci,  unități specializate pentru frizerie și coafor,  pentru manichiură și pedichiură, pentru cosmetică, dar chiar și  pentru confecționarea de peruci. Probabil mulți dintre sibieni își aduc aminte de frizeriile de la Casa Modei, de pe Calea Dumbrăvii/Lomonosov, de la Cedonia, de  coaforul de pe Tribunei,  de sifoneriile de pe Hipodromului, de pe Semaforului, de pe Calea Dumbrăvii,  de pe Dragoș Vodă sau Zorilor – în Turnisor. De asemenea, cei care nu au uitat chioșcurile de răcoritoare din Sibiu își vor aminti, poate, că unele aparțineau Cooperativei Igiena.

Tot de Igiena aparțineau  înainte de 1989 și birourile de copiat acte, vremea scanărilor sau xeroxărilor rapide fiind încă departe.

Un articol din Tribuna din noiembrie 1971 evocă noile  servicii ale Igienei, precum  cele de amenajări de vitrine și deratizări, dar menționează și tratamentele de vibromasaj – o noutate absolută în niște vremuri cenușii.

Igiena era, deci, un conglomerat de servicii, iar angajatele sale participau la concursuri de măiestrie de nivel național de la care se întorceau cu rezultate bune. Ba mai mult, Igiena organiza, în anii ´80, în colaborare cu alte cooperative (Îmbrăcămintea sau Arta Sibiului) parade ale modei în care specialistele prezentau trendurile în coafuri și cosmetică.

PROGRESUL – părintele brădulețului odorizant din mașini

Cooperativa Progresul (PROSIB) oferea servicii  despre care astăzi s-ar spune că sunt foarte nișate. Avea echipe de renovări, dar și ateliere de reparații ochelari, spre exemplu (în Vasile Aaron). În amintirea sibienilor, însă, a rămas probabil printr-o premieră națională denumită MEDALIONUL PARFUMAT. Se întâmpla la începutul anilor ´80, iar medalionul era părintele odorizantului de mașină de astăzi. Era disponibil cu miros de banane, măr sau flori exotice.

Progresul realiza o gama largă de produse, de la ascuțitori, la andrele pentru croșetat și de la jucării, la jocuri pentru copii. Iar oferta de servicii era la fel de…pestriță: de la zugrăvit și  faianțat, până la servicii cunoscute astăzi sub numele de babysitter, numite atunci ˝îndrumare  și supraveghere copii preșcolari˝.

TEHNICA NOUĂ- de la autoservice la bijuterii și producție mică

Tehnica Nouă era  la rândul său o cooperativă premiantă în uniunea județeană a cooperației meșteșugărești. În rândul sibienilor, probabil rămâne populară prin unitățile de reparații de obiecte de uz casnic și autoservice. Însă la Tehnica Nouă se făceau mult mai multe. Se reparau bijuterii, spre exemplu,  sau se umpleau sifoane (în Hipodrom III) dar exista și o componentă de producție.

În anul 1986, spre exemplu, Tehnica Nouă funcționa în 47 de locații din județ, în Sibiu, Avrig, Miercurea Sibiului, Săliște și Ocna Sibiului.

˝Asigurăm prestări de servicii dintre cele mai diverse:  reparaţii radio TV, ceasuri, magnetofoane-casetofoane, bijuterii, reparaţii aparate uz casnic, autoturisme, vulcanizare, (…), iar pentru producţia de mică serie realizăm diverse repere în cadrul cooperării cu întreprinderi republicane din Sibiu ˝- explica în Tribuna, în 1986, Cristache Dobre, președintele cooperativei.

La începutul anilor ´80,  Tehnica Nouă producea la Sibiu  chiar și centuri de siguranță pentru autoturismele care nu aveau în dotare așa ceva. O reclamă din Tribuna confirmă:

˝Ca o măsură de precauție și pentru ca viața dv.  să fie în siguranță vă indicăm să echipați autoturismul dumneavoastră cu centurile de siguranță pe care le pune la dispoziție și le montează Unitatea 22 autoservice  din Sibiu, Șoseaua Alba Iulia nr.42˝ – spunea reclama celor de la Tehnica Nouă, publicată în aprilie 1980.

Ca o curiozitate pentru cei care își aduc aminte de pompele de picior pentru anvelopele auto: este posibil ca cea pe care o utiliza tatăl sau bunicul să fi fost executată la comandă, de  Cooperativa Tehnica Nouă. 

 ÎMBRĂCĂMINTEA ȘI CELEBRA CASĂ A MODEI

Cooperativa Îmbrăcămintea este asociată direct cu una dintre clădirile emblematice ale Sibiului, Casa Modei ( despre care s-a scris pe larg în sibienii.com , aici ), însă activitățile sale nu se desfășurau doar acolo.  Îmbrăcămintea a fost o cooperativă care făcea export inclusiv  în Olanda sau în Germania de Vest, iar producția se realiza  în complexul UJCM de pe strada Ștefan cel Mare. Acolo, în 1989, 120 de oameni lucrau numai pentru ˝afară˝, în două schimburi. Se produceau lunar  peste 7000 de confecții diferite pentru femei (rochii, fuste, bluze etc).

Îmbrăcămintea a avut aproape 1000 de cooperatori (864 în 1989). Produsele sale ajungeau în magazine celebre din România (precum Romarta din București), iar serviciile sale erau foarte căutate. Modificarea unei haine, lucrări de recondiționare (gulere, manșete), croitorie, căptușiri, realizarea de pălării – toate se făceau la Îmbrăcămintea.

 CONSTRUCTORUL – panouri solare  înainte de modă

Cooperativa Constructorul semnează câteva dintre lucrările importante la vremea lor din peisajul edilitar sibian. Clădirea  vestiarelor Patinoarului din Subarini, clădiri ale unor secții ale cooperației, cabinetele de medicină sportivă de la vechiul Stadion Municipal – toate și multe altele  au fost executate de Constructorul. Un lucru probabil mai puțin cunoscut este, însă, că cei de la Constructorul au fost între pionierii instalațiilor solare din Sibiu, în anii ´80. A existat atunci, mai precis în 1983, o colaborare pe care Facultatea de Mecanică a propus-o mai multor întreprinderi – aceea de realizare a unor instalații solare pentru uz gospodăresc, în beneficiul sibienilor. După testările  cu două prototipuri în  anul 1982, Constructorul estima că va putea realiza o astfel de instalație, la cererea cetățenilor interesați. În același timp, însă, specialiștii de la Constructorul  au  instalat pe acoperișul unei secții a colegilor lor de la Textila o instalație solară. 

˝Este vorba despre  o instalaţie automată (se opreşte când apa a atins temperatura maximă şi porneşte singură când  a atins nivelul minim ), care furnizează cca 600 litri de apă caldă pe oră, la 80°C. Ea poate funcţiona tot timpul anului, exclusiv lunile decembrie şi ianuarie (din cauza îngheţului)˝- explicau specialiștii într-un articol din Tribuna , din luna iunie 1983.

***

Desigur, numărul de cooperative meșteșugărești ale Sibiului de dinainte de 1989 este mult mai mare. Pe lângă cele de mai sus au mai funcționat, în diferite etape de timp,  Munca Manuală, Munca Tâmplarilor, iar apoi mult mai cunoscutele Textila, Măgura Cisnădie, Olimpia Agnita, Timpuri Noi, Arta Sibiului…

Anii de după Revoluție au adus pentru toate, fără excepție, provocări majore, încheiate cu reorganizări (cu sau fără scandaluri) sau chiar falimente. Unele mai există și astăzi, departe, însă, de popularitatea pe care au avut-o în trecut  în rândul sibienilor.

Nicolae EREM