Articol
Studenții anului III ai specializării Comunicare și Relații Publice din cadrul departamentului de Asistență Socială, Jurnalism, Relații Publice și Sociologie organizează în 10 decembrie, ora 11, pe str. Strada Brutarilor, nr. 3 un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri și donații pentru copiii din centrul de plasament Turnu Roșu.
Evenimentul va include activități interactive, precum un atelier handmade, o tombolă cu premii captivante, prăjituri delicioase precum și sucuri sau cafea. Nu va lipsi photo booth-ul tematic de Crăciun, tot în cadrul evenimentului, invitații se vor bucura de un concert live de colinde.
„Prin acest eveniment ne dorim să aducem spiritul sărbătorilor mai aproape de studenți. Experiențele anterioare din facultate ne-au arătat cât de mult impact poate avea o inițiativă bine organizată, iar acum, ne propunem să continuăm această tradiție de a aduce bucurie și sprijin acolo unde este nevoie. Obiectivul nostru este să ajutăm copiii de la Turnu Roșu, dar și să aducem comunitatea mai aproape, implicând cât mai mulți oameni dispuși să susțină această cauză Îi așteptăm cu drag pe toți sibienii” a declarat David Alexandru, student al anului III la Comunicare și Relații Publice.
Implicarea comunității este esențială pentru a face o diferență reală în viețile acestor copii. Organizatorii încurajează contribuirea cu donații, fie că este vorba de bunuri, jucării sau fonduri, fiecare contribuție fiind extrem de apreciată.
Pentru mai multe informații, contactați pe email: raduiulian.bozdoghina@ulbsibiu.ro