Marele perdant al prezidențialelor

Acasa >

Articol

Poate că plutea ceva în aer, poate că focul dihoniei ardea mocnit, dar în ultimele 10 zile România a fost zguduită de o salbă de explozii. Am învățat multe în aceste din urmă zile: că un președinte ne poate scoate sau băga din/în UE când poftește, că poate oferi case ieftine tinerilor, că are puterea de a reduce taxele, de a crește lefurile și de a sufla cu boare de eficiență peste economie. Adică, nimic din prerogativele constituționale ale unui șef de stat. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dincolo de hărmălaia promisiunilor, am fost martorii unui mare dezastru moral: peste noapte românii au reușit, din nou, să semene în societate semințele urii și tot peste noapte ele au și rodit. Am văzut intoleranța la lucru, mitraliată din ambele tabere. Susținătorii ambilor candidați au rostogolit în spațiul public aberații, manipulări ieftine, dar asta n-ar fi chiar o tragedie, știm cum e la război, mai ales la cel electoral. Dureros este că fiii și fiicele s-au certat din nou cu părinții, multe prietenii s-au dinamitat, vecinii se uită pieziș unii la ceilalți din motive de preferințe politice. Marele perdant al prezidențialelor nu va fi candidatul care va înregistra scorul mai mic, ci electoratul. 

Indiferent de cine se va înscăuna la Cotroceni, chiar și în primăvară, între Ion și Gheorghe nu va fi multă vreme pace, pentru că amândoi s-au înrolat în câte o armată politică de ocazie, lepădându-se de toleranță și rațiune. Asta e o amenințare mult mai mare decât calupul de scenarii sumbre rostogolit în spațiul românesc. Ne-am întors la 1990, când feseniștii îi scuipau pe țărăniști și liberali, doar pentru că îndrăzneau să gândească altfel. Sau, mă rog, pentru că îndrăzneau să gândească. Ne-am întors în vremurile în care politicieni năpădiți de cinism împărțeau românii în buni și răi, proști și deștepți, știrbi și cu rânduială bucală. Poate că falimentul moral de azi e rezultatul atâtor și atâtor antrenamente pentru dezbinare. Ne va trebui mult timp pentru ca societății românești să i se cicatrizeze rănile provocate de baionetele cu care s-au împuns, în ultima perioadă, ultrașii erijați în salvatorii României (și aici avem cete consistente din ambele tabere). S-a anulat primul tur, se mai pot organiza șapte runde de prezidențiale, ceea ce s-a dărâmat la nivel sufletesc nu mai poate fi dres, prea curând, de nicio echipă de muncitori, oricât de harnici ar fi.  

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
05 decembrie 2024 la 13:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit