Podul Gării, de la simbolul unui cartier la un pod pe care trec maşini (II). Reparaţii electorale, accidente sau doar anonimatul

În 15 ianuarie 1939 ziarul local românesc "Foaia Poporului" publică ordonanţa nr. 12.192/1938 prin care Primăria Municipiului Sibiu anunţa interdicţia de circulaţie a vehiculelor grele prin Sibiu, cu excepţia arterelor principale ale oraşului. Aici este specificat "Viaductul peste C.F.R." şi Calea Guşteriţei. Deci încă de atunci, podul avea să facă faţă traficului greu. A rezistat bine aproape 60 de ani şi te umflă râsul doar când numeri câte reparaţii au fost făcute la podul nou al Gării, din 2005 de când există, încoace.

În 1942 apare şi primul accident rutier. Aceeaşi Foaia Poporului relatează cum, pe 12 august (ziarul era din 21 august, nu se grăbeau cu ştirile atunci) un învăţător, Nicolae Şerban, din Proştea (acum Târnava, n.n.), "pe când se afla lângă podul C.F.R., (viaductul gării), în aşteptarea trenului ce venea de la Sighişoara (Mocăniţa, n.n.), a fost lovit de automobilul Nr. Tx. 1118 Sibiu, condus de Dr. Emilian Crăciun, medic la Casa de Asigurări Sociale din Sibiu. Lovitura a fost așa de puternică încât a doua zi, cu toate îngrijirile medicale, a încetat din viață. Din cercetările Poliției s’a constatat că victima stătea pe partea carosabilă a drumului".

Marea reparaţie electorală de la 1946

Un eveniment major din viaţa Podului Gării a fost pavarea lui cu piatră cubică, eveniment care a depăşit cu mult simpla acţiune de "lucrări întreţinere pod". Era imediat după război, în 1946. Lupta pentru putere era intensă şi dură iar campaniile de luat faţa alegătorilor nu erau prea diferite de ce vedem acum, deşi atunci erau mult mai concrete. De exemplu, electoral, atunci, locutorii din Lazaret au fost ascultaţi şi s-au luat măsuri electorale, dar cu rezultat concret: podul a intrat în reparaţii.

Pe 15 iunie 1946, ziarul de stânga "România viitoare" pregătea terenul: se scria despre nemulţumirile celor din Lazaret cu privire la "podul peste calea ferată de lângă gară". Lazaritenii se plângeau că "Gropile care se găsesc la fiecare pas peste acest pod, fac ca pe timp frumos, trecătorul să înghită nouri de praf, iar pe timp de ploaie să înoate prin băltoace, constituind o adevărată aventură, trecerea lui". După nemulţumire, apare şi vestea bună: la o adunare a Partidului Comunist, primarul (necomunist, dar "pe linie"), Vasile Hada, a promis că "se va îngriji, în foarte scurtă vreme, de amenajarea pavajului acestui pod". Lucrările "de restabilire a părăginatului pod" erau programate să înceapă pe 17 iunie 1946. Erau preconizate pavarea cu pavele de bazalt pe o lungime de 300 m, trotuare, iar "în limita disponibilului financiar" se lua în considerare şi pavarea Căii Guşteriţei, de la pod până la str. A. T. Laurian.

Lucrarea a fost posibilă, spune articolul, pentru că, acum, în vremurile noi, "Sibiul are un primar muncitor, (…) şi care, mai bine ca oricare altul, ştie să înlăture vechile obiceiuri de conducere, prin realizări şi fapte concrete". Vă sună cunoscut limbajul? Şi mie.

Pe 23 august "România viitoare" anunţa finalizarea lucrărilor care au durat doar DOUĂ LUNI!: "S’a pavat viaductul peste linia CFR lung de 390 m. (2341 m.p.) fixându-se 270 m. de borduri, la care s’au folosit următoarele materiale: pavele 503 t. balast de râu 224 m.c., nisipele râu 164 m.c., bolovani de râu 66 m.c., borduri de beton şi bazalt 270 m". În plus, "S-a început şi se pavează în continuare, drumul Guşteriţei, operă edilitară de o deosebită importanţă pentru oraşul nostru şi în special pentru cetăţenii din Cartierul Lazaret, la care s-a întrebuinţat şi se întrebuinţează imense cantităţi de materiale de tot felul…"

26 august 1946: Podul Gării este reparat, inaugurat şi sfinţit

Comunişti-comunişti dar încă nu erau la putere complet, aşa că lucrarea discutată în şedinţa de PCR şi realizată "în cadrul B.P.D." (Blocul Partidelor Democratice, coaliţie de stânga) a fost inaugurată festiv printr-o slujbă de sfinţire a "noului" pod plus o masă festivă. În prezenţa locuitorilor din Lazaret care "au ţinut să aducă un omagiu de recunoştinţă d-lui Vasile Hada ce prin ajutorul pe care l-a dat acestor lucrări, a contribuit la înlăturarea uneia dintre multele deziderate neascultate în trecut ale locatarilor cartierului", au vorbit preotul paroh Nicolae Constantin de la Biserica Sf. Nicolae şi directorul şcolii (mai mult ca sigur actuala şcoală Nr. 8), Traian Nicolae.

"Ne uitam cu jale cum toate stăruinţele noastre în trecut pentru repararea şoselelor din cartierul nostru nu au avut nici un ecou in inimile cuiva. Acest cartier pur muncitoresc s’ar fi putut termina cu mult înainte, dacă acei ce erau în fruntea conducerii oraşului nostru s’ar fi interesat de durerile noastre. Dar nu s’au făcut. Acum două luni de zile, am fost nespusi de miraţi, când am văzut că podul de alăturea începe să fie făcut. Datori suntem a aduce mulţumire acelora ce au avut această frumoasă iniţiativă, care s’a transformat mai târziu prin prelungirea lucrărilor şi în cartierul nostru, lucrări terminate astăzi.“, a spus, în discursul său. pr. Constantin.

La rândul lui, primarul Vasile Hada dă şi el replica, pe aceeaşi linie electorală: "Am făcut aceste lucrări numai datorită dragostei faţă de acei din rândul cărora m’am ridicat, şi faţă de cartierele acestui oraş, cărora le-am promis la instalarea mea, că o sa le port întotdeauna de grije. Vom căuta să îmbunătăţim în măsura posibilităţilor şi celelalte neajunsuri de care vă mai plângeţi. Ţin să mulţumesc atat părintelui cât şi muncitorilor, care au lucrat la acestea şi să menţionez că toate aceste lucrări fac parte din cadrul realizărilor platformei-program lansata de Blocul Partidelor Democrate ce compun actualul guvern.“

A urmat o masă festivă, "pregătită de către populaţia cartierului, la care au luat parte toţi acei ce au contribuit la realizarea acestei lucrări". La final, primarul Hada a primit o scrisoare din partea populaţiei cartierului Lazaret "care va fi păstrată la arhiva primăriei". Suntem curioşi dacă mai e acolo.

În scrisoare se spunea: "Văzând realizat unul din visele cartierului nostru, pavarea Drumului Guşteriţei, văzând că primăria Municipiului nostru şi-a întors faţa şi către cartierul nostru prea multă vreme neglijat; şi cunoscând bucuria poporului pentru executarea acestei lucrări atât de măreţe, odată cu recunoştinţa acestui popor arătată cu prilejul adunării din ziua de astăzi, adunare ţinută chiar pe acest drum, ţinem să rămână şi slovă scrisă ca mărturie a recunoştinţei noastre. Şi în această slovă scrisă am vrea să se cuprindă toată simţirea noastră sinceră de recunoştinţă pentru muncitorul primar şi toţi colaboratorii săi, datorită cărora acest cartier a primit acest preţios dar, atât de grăitor pentru viitorime. Astfel de fapte mult grăitoare atrag poporul lângă cei care le înfăptuesc, iar dintre toate recunoştinţele, cea mai preţioasă este recunoştinţa poporului dăinuind atât cât trăeşte acest popor. Iar poporul nădăjduind că va trăi în veci. Aşa va fi recunoştinţa noastră veşnică.“

Un anonimat spart doar de ştiri cu accidente şi gunoaie

După 1946, Podul Gării a dispărut în anonimatul cotidianului. Nu făcea nimic senzaţional, nu găzduia vreo manifestare, singurele momente când mai apărea în presă erau ori când devenea decor pentru accidente, unele extrem de dramatice, sau jalon pentru orientarea în zonă, mai ales când era vorba de chestii critice.

Stilul de a reda accidentele şi incidentele era de un cinism de care mă uimesc până şi eu. De exemplu, pe 4 aprilie 1968, se povesteşte cum M.M., un salariat de la "Balanţa", care "zbura" cu uluitoarea viteză de 90 la oră pe pod, la volanul unui Moskvici al fabricii, intră în nişte "morcovi" (jaloame de demarcaţie) şi se loveşte la cap ajungând la spital. Jurnalistul de la Tribuna Sibiului comentează că traumatismul şoferului se clasează la "chestiuni mai puţin esenţiale" dar că a fost păcat de "morcovii" aceia.

În 1972, pe 24 mai, Tribuna Sibiului, sub semnătura lui V. Şerb, face inventarul gunoaielor din zona gării, criticând şi starea scărilor "ce urcă peste viaduct" (??? n.n.): "De o parte şi de alta a podului s-a făcut un veritabil depozit de reziduuri. Nu de azi, de ieri, ci de un sezon, fiindcă de-acuma sînt bine împînzite de buruieni".

Accidente celebre, banale sau stupide de pe Podul Gării

În februarie 1973, Podul Gării intră în atenţia publicului din cauza unui accident auto mai aparte care, fără îndoială, a fost cel mai celebru din acea zonă, cel puţin până în 1990. Tragedia avut loc pe 11 februarie, seara. Un Renault 10 condus de N.H. (în ziar e numele întreg, nu erau greţuri cu GDPR pe autnci) muncitor la IRUM (ulterior IUPS, acum blocuri şi "Redal Events") "circulînd cu viteză pe o şosea acoperită cu mîzgă, în urma acţionării frinei a intrat în derapaj, suindu-se cu roţile din faţă pe trotuarul din dreapta, pe care circulau regulamentar mai mulţi pietoni. Autoturismul a surprins şi strivit pe soţii (…). În urma tamponării violente, D. C. a fost omorîtă, fiind catapultată peste balustrada podului viaduct de la peste 6 metri înălţime, între liniile de cale ferată, iar I.C. a fost rănit". Şoferul a fugit de la locul accidentului dar miliţia l-a prins în trei ore. Autorul accidentului era acuzat de: conducerea autovehiculului pe drumurile publice fără a poseda permis, conducere sub influenţa alcoolului, provocare de accident prin care a cauzat moartea unei persoane, vătămarea integrităţii corporale a celei de a doua persoane şi părăsirea locului accidentului în scopul sustragerii de la răspunderea penală". Pedeapsa: 11 ani închisoare.

În 1975, pe 17 iulie, Tribuna Sibiului semnala critic cum un autocamion de "şcoală" circula plin cu fier vechi iar deşeurile care atârnau, "coseau realmente trotuarele viaductului, nelipsind mult ca ascuţişul lor să accidenteze cîțiva trecători".

În 1983, un articol semnat Sorin Crivăţ "cu sprijinul Miliţiei jud. Sibiu" căuta să atragă atenţia cu privire la un accident, produs pe Calea Guşteriţei, la 30 ianuarie. Accident care putea să se termine rău, dar nu a fost aşa. Sub titlul "Ghinionul ţi-l faci singur", aflăm că un anume V.B. comisese un accident mortal în 1978 şi primise trei ani pedeapsă "la locul de muncă". În aprilie 1982 îşi ispăşeşte pedeapsa şi reprimeşte şi permisul de conducere. Însă, pe 30 ianuarie, îşi ia soţia cu cu maşina şi merg la Păltiniş împreună cu altă familie. Ghinionul lui a fost că a băut "o bere" înainte de a urca la volan. Bere ce i-a făcut o alcoolemie de 1.10 la mie. La întoarcere, fiind seară, nu vede garnitura de marfă ce trecea pe calea ferată uzinală de pe Guşteriţei (existentă şi acum) şi întră într-un vagon. Maşina a târâtă 15-20 m, e făcută praf dar, paradoxal toţi scapă.

La 4 aprilie 1987, acelaşi Sorin Crivăţ relatează probabil cel mai idiot accident petrecut pe Podul Gării, de la înfiinţarea lui până acum. I.S. din Sibiu, de 58 ani, "trecea clătinîndu-se pe podul gării de pe str. Guşteriţei". "Clătinatul îi venea de la beţie, o stare din care nu i se întimplă să iasă prea des", spunea autorul, (de unde ştia asta?). În fine, făptaşul vede o maşină, i se pune pata brusc pe ea şi îi trage un picior în gură. Maşina neavând gură, omul se alege cu piciorul rupt şi cu faimă la ziar.

De pe Podul Gării te mai puteai umple şi de socialism

Podul Gării a fost folosit şi ca punct de belvedere de unde se puteau admira realizările socialismului, mai reale sau mai fanteziste, din zonă. Ca de exemplu în 1970, când, pe 15 ianuarie, semnatarul articolului "Printre "temple" moderne", Marin Niţă, vedea "de pe viaductul gării, spre Dealul Guşteriţei" următoarele: "cîteva coşuri argintii, ca nişte uriaşe telescoape ale viitorului". "Aici, în această parte a urbei, locurile capătă zi de zi o altă înfăţişare. Zeci de construcţii noi sunt presărate pe întinderi vaste, întocmind, parcă o cronică a prezentului, ridicată din cărămidă, sticlă şi beton". Hai ca aia cu coşurile argintii merge că se vedea IPAS-ul de pe pod, dar nu prea înţeleg unde erau atâtea construcţii noi, că şi acum se vede tot Calea Guşteriţei aia veche, cu casele de pe stânga şi dreapta, iar în faţă, atunci, se vedea o bucată de Balanţa şi cam atât.

Altcineva, om al muncii, observă, în timp, tot de pe Podul Gării, cum fabrica unde lucrează a crescut în anii orânduirii socialiste: În articolul "Statornicia si responsabilitatea oamenilor – îndemn la mai mult și mai bine" Rozalia Cozma spune: "De 34 de ani trec zilnic podul Gării, în drum spre fabrică. O privesc de acolo, de sus, și am văzut cum de la an la an s-a schimbat cîte ceva, devenind astăzi, practic, o altă întreprindere". Bine

Ceva fapte diverse

Alte detalii din perioada ante 1990 nu prea mai avem. Exceptând că, în noiembrie 1968, Întreprinderea de Reparaţii şi Construcţii Sibiu spune, că printre alte lucrări ce le efectuează prin oraş, că "Zona "Elastic" şi viaductul din Bulevardul 23 August din Sibiu sunt "alte două şantiere de mare importanţă". Tot aşa, pe 25 mai 1976, Tribuna Sibiului anunţa că, începând de la 1 iunie, "se interzice accesul căruţelor pe viaductul de peste calea ferată (gară) ce face legătura între străzile: 23 August şi Calea Guşteriţei, din municipiul Sibiu".

În loc fe final: O poezie despre Podul Gării:

În Tribuna Sibiului din 6 aprinie 1968 apare, credem noi, prima poezie dedicată Podului Gării. Este semnată de actorul sibian (celebru pentru rolurile lui de "neamţ" din filmele româneşti), uitat acum pe nedrept, Christian Maurer. Poezia era, în original, în limba germană.

Seara pe viaduct

Soseau, spre seară, trenuri lungi în gară …

Şi – de pe pod – noi le priveam, tăcînd,

învăluite-n fumul alb cum zboară –

stînd gînd în gînd.

Oare lumini în păru-ţi se-mpleteau

Sau abur alb l-a aureolat?

Simţeam c-alături tîmplele-ţi zvicneau

In cîntul sacadat.

Treceau cîntînd vagoanele pe şine…

Pe noi ne-nvăluise înserarea,

Şi aburul, şi umbrele străine,