Articol
Un bărbat de 43 de ani, din Cisnădie, a fost sancționat contravențional cu avertisment scris pentru fotografierea buletinului de vot, respectiv continuarea propagandei electorale în mediul online, transmite IPJ Sibiu.
Reamintim că persoana care continuă propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, considerate spațiu public, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
Fotografierea buletinului de vot te ”scapă” de cel puțin 1.000 de lei
O femeie de 48 de ani, din municipiul Sibiu, care și-a fotografiat buletinul de vot, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
Fotografierea buletinului de vot poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 de lei.
Până la ora 14:30, la nivelul județului Sibiu au fost înregistrate două sesizări privind fotografierea buletinelor de vot în cabina de votare și continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei, aplicându-se trei sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei.