Liderul Forţa Dreptei Sibiu şi candidat din partea Alianţei Forţelor de Dreapta Liberal Conservatoare (Forţa Dreptei, Partidul Mişcarea Populară, Alternativa Dreaptă şi Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache) pentru Camera Deputaţilor, a votat duminică dimineaţa, în jurul orei 9, la Şelimbăr, în secţia de votare nr. 358 din clădirea Școlii Gimnaziale "Mihai Viteazu".
"Astăzi este prima zi din cele trei zile speciale care vor schimba România. Am votat pentru înțelepciune și am ales candidatul de dreapta cu cele mai mari șanse să ajungă în turul al doilea. Sper ca românii să înțeleagă importanța acestei zile, a votului de astăzi, pentru că de numele care va veni la Cotroceni depinde viitorul României și al nostru, al copiilor noștri. Le doresc românilor înțelepciune și îi așteptăm pe 1 decembrie să voteze Forța Dreptei! Iar în turul al doilea la alegerile prezidențiale să obținem cea mai mare victorie a românilor în fața furturilor, minciunii și manipulării”, a spus Şovăială.