Articol
Mult așteptatul moment al deschiderii Târgului de Crăciun de la Sibiu a sosit. Sute de vizitatori s-au adunat vineri seara în Piața Mare, pentru a lua parte la aprinderea iluminatului festiv.
Ca în fiecare an, nu au lipsit bradul înalt de 24 de metri, roata panoramică, patinoarul și căsuțele împodobite. Momentul a fost întreținut de fanfară, cu cântece de tradiționale de Crăciun. Cei mai nerăbdători la aprinderea luminilor au fost bineînțeles copiii, iar părinții acestora s-au încălzit cu un pahar de vin fiert.
Prețurile băuturilor calde precum vinul, ceaiul și ciocolata caldă sunt cuprinse între 8-12 lei. O țuică fiartă costă 10 lei, iar un suc de mere cu rom costă 20 lei. Având în vedere ca este un târg de Crăciun, prețurile sunt un pic mai crescute.
Cei mici vor împodobi brazi în Piața Huet
Organizatorii promit multe surprize, drept pentru care anul acesta s-au adus schimbări atât în Piața Mică, cât și în Piața Mare, în special pentru cei mici. Pe parcursul lunii decembrie copiii vor putea împodobi brazi în Piața Huet.
„Astăzi am deschis cea de-a 17-a ediție a Târgului, în capitală Crăciunului din România. Este o ediție în care am adus modificări semnificative întregului proiect, am reconfigurat întreg amplasamentul din Piața Mare, am creat Santa`s Land în Piața Mică pentru cei mici, iar de la începutul lunii decembrie vom „ocupa” și Piața Huet, cu brazi ce vor putea fi împodobiți pe parcursul lunii decembrie de către copiii din Sibiu”, au transmis organizatorii Târgului de Crăciun din Sibiu.
Ca în fiecare an, în căsuța lui Moș Crăciun se vor derula mai multe ateliere pentru cei mici, de lumânări, mozaic, pictură pe globuri sau de copt biscuiți.
„Tot pentru cei mici vom amplasa în căsuță și Liftul Fermecat, una dintre noile atracții ale târgului, pe unde vizitatorii vor fi transportați într-o lume magică: acasă la Moș Crăciun”, potrivit organizatorilor.
O altă experiență nouă va fi disponibilă în Piața Mică, unde a fost amplasată o cabană din lemn masiv, cu specific autentic tirolez, construită într-un atelier din Austria special pentru Târgul de Crăciun de la Sibiu.
„Dau Sibiul pe Cluj, oricând!”
Am stat de vorbă cu turiști care au venit la deschiderea târgului. I-am întrebat cum li se pare atmosfera și ce le-a atras atenția mod special.
Andrei este din Hunedoara, îi place târgul însă nu îl dă pe spate: „Avem o părere bună despre orașul acesta și despre târg, doar că eu nu cred că e cel mai frumos din țară. Dau Sibiul pe Cluj, oricând. Eu zic că cel mai de apreciat sunt vizitatori care vin să vadă târgul. Cât despre prețuri, pentru Sibiu, sunt ok”, a explicat tânărul.
Oana este din București și a venit să vadă Sibiul. Surpriza pentru ea a fost că nu știa dat seama că fix azi este deschidera târgului. Aceasta spune că este o atmosferă plăcută la Sibiu: „Îmi place să vizitez, s-a nimerit numai bine să vin azi. Abia aștept să se aprindă luminile din brad!”, spune femeia.
Mihai este din Brașov și a venit împreună cu familia la deschiderea târgului. Bărbatul spune că avea alte așteptări: „Sunt un pic dezamăgit. Mă așteptam să fie ceva mai deosebit, poate alt brad, nu prea am observat schimbări față de anul trecut”, ne-a spus acesta.
Târgul este deschis până în 5 ianuarie, timp în care sibienii și turiștii sunt invitați să petreacă sărbătorile în „Capitala Crăciunului”.
Video: Maria-Antonia OANA
Foto: Răzvan NEGRU