Articol
O persoană de aproximativ 81 de ani a decedat, în această dimineață, la Dumbrăveni, pe strada Horia, după ce autoturismul pe care-l conducea s-a răsturnat în afara carosabilului, oprindu-se în rigola de la marginea drumului.
Pompierii sibieni au intervenit de urgență, la fața locului fiind mobilizate un echipaj SMURD, un echipaj SAJ și autospecială de stingere, însă din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la fața locului, persoana – aflată în stop cardio-respirator – nu a răspuns manevrelor de resuscitare astfel medicul de la fata locului a declarat decesul, transmite sg. maj. Raluca Marcu din partea ISU Sibiu.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii evenimentului, conform IPJ Sibiu
Traficul, în zonă, se desfășoară fără probleme.