Președinta Daniela Cîmpean și consilierii județeni au depus jurământul. Mitropolitul Larențiu Streza: „Oricât de mari și de puternici suntem, trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu, dar să nu așteptăm totul de-a gata”

Cu 31 de mandate validate din 32, cel lipsă fiind datorat retragerii lui Bogdan Trif (PSD), Consiliul Județean Sibiu a fost constituit în mod legal, ceremonia depunerii jurământului consumându-se joi seara, în sala de ședințe a administrației județene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ședința festivă a fost deschisă de prefectul Mircea Crețu, care a amintit cadrul legal al întâlnirii, urmat fiind de IPS Laurențiu Streza care a rostit „Tatăl nostru” și a subliniat că „Biserica s-a bucurat dintotdeauna de buna colaborare cu Consiliul Județean Sibiu” și că este încrezător că lucrurile vor continua în același fel și pe viitor.

Decanul de vârstă al consilierilor aleși, Pavel Bichicean (74 de ani, PSD), a preluat conducerea ședinței, invitându-și colegii să depună jurământul.

Rând pe rând, aleșii sibienilor au rostit jurământul, ținându-și mâna pe Biblie și pe Constituție. „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor Județului Sibiu. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, a fost textul citit de fiecare consilier ales pe 9 iunie ac.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După consilieri, a venit rândul președintei Daniela Cîmpean care, din această seară, își începe cel de-al treilea mandat în fruntea administrației județene. După jurământ, aceasta a făcut un apel la colaborare și susținere a proiectelor care-i privesc în primul rând pe cetățeni: „Provocările următorilor patru ani sunt mari, dar nici cele de până acum nu au fost altfel. Sper să găsim, împreună, puterea și înțelepciunea de a le face față. Vă garantez că bunei noastre credințe i se va alătura profesionalismul funcționarilor din Consiliul Județean Sibiu”.

Ei i-a urmat Raluca Turcan, ministrul Culturii, pe care președinta Cîmpean a descris-o ca fiind „omul care a deschis multe uși la Guvern pentru primarii din județul Sibiu și pentru Consiliul Județean”.

În alocuțiunea sa, Raluca Turcan a punctat că „o țară întreagă privește cu admirație către județe ca Sibiu, Bihor sau Cluj” și că „au fost oportunități pentru toate județele din țară, dar la Sibiu au știut să le fructifice, drept pentru care acum, față de 2016, avem de  2-3 ori mai mulți kilometri de drumuri județene asfaltate, școli refăcute sau rețele de apă și canalizare. Avem ultimul tren în materie de fonduri europene, să nu treacă fără să fie valorificat la maxim!”

Chiar înainte ca mitropolitul să încheie festivitatea printr-o rugăciune de mulțumire, consilierul USR Adrian Echert și-a făcut apariția în sală. La propunerea președintei Daniela Cîmpean, acesta a fost invitat să depună jurămîntul. „Am o scuză foarte bună: acum am aterizat”, a anunțat Echert, punând mâna pe Biblie pentru ca,  mai apoi, să rostească jurământul.

Configurația noului consiliu este următoarea:

•      10 consilieri județeni din partea PNL – Marcel Constantin Luca, Vlad Vasiu, Otilia Man, Gheorghe Sterp Vingărzan, Aurel Gâță, Mihai Mircea, Adrian Aldea, Horațiu Valer Coldea, Maria Valeria Isaicu, Doina Claudia Druță;

•      8 consilieri județeni din partea PSD – Emilian Marius Novac, Daniel Ioan Cermonea, Cotizo Daria, Pavel Bichicean, Constantin Popa, Anca Maria Suciu, Dumitru Beschiu, plus un consilier care urmează a fi validat;

•      5 consilieri județeni din partea FDGR – Paul Kuttesch, Friedrich Gunesch, Christine Manta Klemens, Heinz Andreas Galter, Beatrice Ungar;

•      4 consilieri județeni din partea AUR – Augustin Sava, Ștefan Lucian Cocă, Bogdan Gheorghe Drașoveanu, Gheorghe Popa;

•      3 consilieri județeni din partea USR – Adrian Echert, Claudiu Gheorghe Zgripcea, Janos Ervin Iakob;

•      1 consilier din partea PMP – Radu Iulian Scutea;

•      1 consilier din partea FD – Mihai Dumitrescu.

Seara s-a încheiat cu un pahar de șampanie oferit de președinta Daniela Cîmpean. De remarcat a fost prezența în sală a numeroși primari liberali, ceea ce a amintește faptul că în județul Sibiu PNL are un cuvânt greu de spus.

Vineri, 8 noiembrie ac, orele 14,00, proaspătul consiliu se va reuni în ședință extraordinară în cadrul căreia vor fi supuse aprobării două hotărâri privind noi investiții din fonduri europene, dar și votarea celor doi vicepreședinți.

Deocamdată, este cunoscută doar propunerea venită din partea FDGR, care l-a nominalizat pe Paul Kuttesch, cel care a candidat în vară pentru funcția de președinte al CJ Sibiu, pierzând în fața Danielei Cîmpean.

Mihai POP

 

07 noiembrie 2024 la 20:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 52 minute
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit