În urma alegerilor prezidențiale din Statele Unite liderul republican, Donald Trump se pare că va ajunge din nou la Casa Albă, învingând-o peKamala Harris.Pentru că alegerile de peste ocean au trezit interesul multor români, i-am întrebat pe sibieni ce părere au despre alegerea lui Trump ca președinte al SUA. Majoritatea sunt convinși că cetățenii americani au ales ce este mai bine pentru ei.
Ion Vădilă consideră că Donald Trump este un președinte bun pentru SUA: „El este bun pentru America, se vede că ține la țară și la oamenii lui”.
Bocerean Costel crede că cetățenii din SUA știu ce e mai bine pentru ei: „Eu pot să îmi dau cu părerea din exterior, dar dacă americanii l-au votat, ei sigur știu mai bine decât știu eu”.
Americanii au un sistem bine pus la punct, așa spune Nicolae: „Eu cred că pentru noi ca indivizi, prea puțin interesează dacă iese unul sau altul. Lucrurile cred că nu se schimbă pentru ei, au un sistem democratic bine pus la punct și se fac schimbări mereu”.
„Am o părere bună și mă bucur că a ieșit Trump. Cu siguranță vor fi schimbări pentru că și la ei sunt probleme, la fel ca la noi”, spune Sorin.
Ovidiu crede că principalele schimbări din noul mandat al lui Trump vor fi de securitate: „Ținând cont că a mai fost președinte, eu zic că o să fie în regulă. Mă gândesc că în materie de securitate, se vor aduce schimbări”.
Fără a avea prea multe de adăugat, Gheorghe a spus că: „Donald Trump nu e ok ca președinte, așa cred eu!”
Câțiva sibienii ar fi preferat-o pe Kamala
Anne crede că Trump este un actor și totul este un „show”; aceasta spune că ar fi preferat să iasă Kamala Harris: „Nu am nicio părere, nu e bine ce se întâmplă! Pentru mine e un actor, totul este doar un show și oamenii cred ceea ce face. Era mai bine să iasă celălalt candidat”.
Toader ar fi preferat să câștige Kamala Harris pentru că Trump nu îi inspiră încredere, iar aparențele nu îl satisfac:„Eu aș fi preferat să iasă Kamala, însă asta e alegerea lor. Dacă ei așa consideră că e mai bine, noi nu ne putem opune. Sperăm să fie președinte bun pentru întreaga omenire, nu doar pentru cetățenii lor. Aparențele nu prea mă satisfac, mi se pare prea flegmatic, ca persoană fizică nu e plăcut”.
„Am o părere bună, acum nu sunt în măsură să decid eu. E cam în vârstă, trebuia să iasă Kamala”, consideră Aurelia.
Ștefan e imparțial: „Asta e opinia americanilor, cei mai mulți oameni asta și-au dorit. Nu sunt nici pro, nici contra”.
Foto: Răzvan NEGRU