Articol
Se întâmplă tot mai rar, dar poate chiar raritatea unui asemenea gest constituie elementul ce dă atractivitate unui eveniment de această natură.
Sâmbăta trecută, Casa Căsătoriilor din orașul Tălmaciu a fost invadată de oameni îmbrăcați în frumoase costume populare din Mărginimea Sibiului. N-au venit aici pentru a participa la vreun festival sau serbare folclorică, ci au fost chiar nuntașii invitați să participe la cununia civilă a Georgianei și Toma, doi tineri ce formează cea mai nouă familie din oraș.
Vestimentația specială purtată de nuntași cu ocazia celui mai important moment din viața cuplului Georgiana și Toma a impresionat plăcut ofițerul de stare civilă din Tălmaciu, Mariana Bărbosa, care a împărtășit, prin intermediul internetului, imagini de la eveniment și și-a exprimat bucuria provocată de acest gest menționând că, de mult timp nu a mai avut parte de o asemenea frumoasă surpriză.
Chiar dacă „oficialitățile” de la această nuntă au îmbrăcat haine clasice pentru un asemenea eveniment, cea mai mare parte a nuntașilor a respectat „codul vestimentar” și a ales costumul popular, acest gest inspirat dând un farmec aparte evenimentului.
Georgiana, mireasa de sâmbătă din Tălmaciu, ne-a mărturisit că la cununia civilă și petrecerea organizată la Căminul Cultural Tălmaciu mai mult de cincizeci de invitați au purtat costume populare din Mărginimea Sibiului, fapt ce a bucurat-o și impresionat-o foarte mult. „Cred că și datorită acestui gest, adoptat de mult dintre nuntași, am avut parte de o nuntă cu adevărat deosebită…”, ne-a spus mireasa.