Am crezut mereu și cred că una dintre cele mai bune investiții pe care cineva le poate face în el însuși este să călătorească. Când vezi ce fac alții, când afli cum gândesc, poți, la rândul tău, învăța câte ceva și ai șanse mari să judeci lucrurile mai bine, având la îndemână elemente de comparație. În plus, vei putea înțelege mai ușor anumite lucruri ce par de neînțeles în absența lecturilor ori a călătoriilor. Nu ne-am propus să facem apologia excursiilor pe tărâmuri spre care privim cu luare aminte, ci vrem doar să scoatem în evidență că nu strică să te mai uiți, din când în când, și prin ogrăzile unora mai prieteni cu buna rânduială. Pentru că tot s-a vorbit în ultima vreme despre parcuri, mi-am amintit de spațiile de acest fel din Franța, Spania, Italia sau Anglia.

Iarbă, flori, copaci cu trunchiuri groase și coroane impozante, alei cu pietricele, bănci amplasate în armonie cu natura și lume care se comportă firesc: așa ai putea descrie, în linii mari, un parc ce-și merită titulatura. Parcul nu trebuie să fie un conglomerat de materiale lucioase, de mobilier înzorzonat, un loc în care să îți amplifici disconfortul creat de agitația urbană; e perimetrul în care cauți alinarea naturii, mirosul firesc al ierbii, copacilor, plantelor, nicidecum miresmele de popcorn, hamburger sau gogoși prăjite în ulei rânced.

Să zicem că parcul e o bucată de pădure adusă în oraș, ceva mai rară, e spațiul în care simți că te poți desprinde de furnicarul de dincolo de gardul viu. Strădaniile aducătoare de profit pentru prestatori, prin care administrațiile locale vor să împopoțoneze niște spații aparent verzi, mobilându-le cu tot felul de găselnițe -chipurile- moderne sunt, de fapt, o palmă dată ideii de parc autentic. E de ajuns să dai o fugă până în țările menționate mai devreme pentru a înțelege că ceea ce se încearcă la noi a se boteza parc e doar o insultă la adresa termenului. Fără a fi cusurgiu, Belvedere nu poate fi numit parc, ci doar un spațiu amenajat cu alei înguste, arbuști, bănci și ceva locuri de joacă.

Da, există și în alte țări astfel de spații, doar că acolo găsim și parcuri în adevăratul sens al cuvântului, pe care nu s-a gândit nimeni să le schimonosească, să le treacă prin bormașină, polizor, drujbă și aparat de sudură. Nu de alta, dar e ca și cum te-ai apuca să construiești pe o casă țărănească din Muzeul ASTRA un etaj din termopane, iar în curte să amenajezi o piscină și o arteziană cu jeturi multicolore.