Noi schimburi de experiență și exemple de bună practică pentru oaspeții din Republica Moldova

Consiliul Județean Sibiu a găzduit în perioada 21 -25 octombrie 2024  cea de-a doua vizită de lucru din cadrul proiectului „Trei Culori și-o Singură Credință: Românească”, derulat de administrația județeană și finanțat de Guvernul României prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Delegația a fost formată din președinții raioanelor Dondușeni și Criuleni, specialiști în construcții, investiții, economiști și artiști.

Oaspeții au avut parte de o serie de activități în Sibiu, Avrig, Rășinari și Cristian, unde s-au desfășurat mai multe schimburi de experiență în domeniile managementului  cultural și atragerii de fonduri nerambursabile, sectoare importante de dezvoltare pentru regiunile pe care le reprezintă.

Programul a inclus vizite ghidate la Palatul Brukenthal din Avrig, muzeele din Avrig și Dumbrava Sibiului, Cetatea Fortificată din Cristian, prezentări de produse locale, workshop-uri pe tema accesării fondurilor nerambursabile, concerte și proiecții de film la ASTRA Film Festival.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Trei Culori și-o Singură Credință: Românească” este proiectul prin care Consiliul Județean Sibiu continuă să promoveze schimbul de bune practici din domeniul culturii și tradițiilor dintre Județul Sibiu și Raioanele Dondușeni, Criuleni, Strășeni și Soroca din Republica Moldova.

Finanțarea proiectului a fost obținută de către Consiliul Județean Sibiu de la Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), valoarea acesteia fiind de 480.000 lei, la care se adaugă o contribuție proprie a administrației județene în cuantum de 9.600 lei.

Ajuns la a doua ediție, proiectul se derulează pe o perioadă de 4 luni, timp în care vor fi realizate câte două vizite de studiu în cele două țări, simpozioane, expoziții, ateliere dedicate meșteșugurilor tradiționale, dar și spectacole de dansuri și muzică populară.

Partenerii Consiliului Județean Sibiu în derularea proiectului sunt: Consiliile Raionale Dondușeni, Criuleni și Strășeni, Grupul de Acțiune Locală Plaiul Codrilor, A.O. Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova, Teatrul „Veniamin Apostol” din Raionul Soroca, Grupurile de Acțiune Locală Mărginimea Sibiului și Țara Oltului, instituțiile județene de cultură din Județul Sibiu.

28 octombrie 2024 la 15:12

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR anunţă că luni şi marţi, (28 şi 29 aprilie)...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Pietonii în vizorul poliției: peste 100 de sancțiuni în 3 zile
Pentru a preveni riscul de accidente, polițiștii rutieri desfășoară în această perioadă o serie de acțiuni dedicate protejării...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar 1 29.04.2025 RASINARI, str. SUB COSTITA 08:30...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Sediul ISU Sibiu va fi relocat
Începând cu 28 aprilie, sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu va fi relocat, deoarece...
Actualitate
1 min de citit