Plimbare prin Sibiu, pe urmele lui Carl Wolff. Doi strănepoți aduc mărturii inedite

Cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Carl Wolff (1849-1929), Asociația Dr. Carl Wolff a Bisericii Evanghelice C.A. din România organizează împreună cu Fundația Carl Wolff din Germania între 11 – 13 octombrie Zile comemorative Carl Wolff la Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul cuprinde comunicări, o prezentare de proiecte a unor elevi și a unor amintiri din familie despre personalitatea lui Carl Wolff din partea a doi strănepoți care trăiesc în Austria (vineri, 11.10., ora 19, Sala oglinzilor, Sediul FDGR), sâmbăta o plimbare prin Sibiu pe urmele celui comemorat (plecare ora 10 din fața Primăriei) și dezvelirea unei plăci comemorative de primarul, Astrid Fodor, la casa în care a locuit (Piața Mare Nr. 2, ora 12), iar duminică vizitarea Muzeului Energetic în locația primei centrale electrice din Transilvania la Sadu și comemorarea lui Carl Wolff la mormântul său aflat în Cimitirul Central al Sibiului (ora 9 respectiv, ora 16).

Cine a fost Carl Wolff

Carl Wolff (n. 11 octombrie 1849, Sighișoara – d. 3 octombrie 1929, Sibiu) a fost jurist, economist, jurnalist și politician, și îl putem considera un adevărat vizionar în ceea ce privește dezvoltarea economică în strânsă legătură cu cea de modernizare a vieții cotidiene și ridicării bunăstării populației din Transilvania.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Între 1885-1918 a deținut funcția de director al Casei Generale de Economii din Sibiu (Hermannstädter allgemeine Sparkasse), transformând instituția într-o instituţie modernă ca societate pe acţiuni, care a devenit o bancă importantă în Transilvania, bine cotată şi căutată și la bursa din Viena. Prin această bancă, el a adus capitalul străin în țară, care era necesar pentru modernizarea și industrializarea Sibiului și a întregii regiuni. Limitând dividendele pentru acţionari la o sumă modică, Carl Wolff a folosit surplusul obţinut pentru lucrări publice.

Cele mai importante investiții datorate lui Carl Wolff

Printre proiectele astfel finanțate se numără: Construirea celei mai vechi uzine electrice din ţară aflată la Sadu I (inaugurată la 16 decembrie 1896); Electrificarea Sibiului (începând cu 1896), iar din 1905 extinderea rețelei electrice la comunele din jur; Construirea Băii populare, inaugurată în 1904, în funcțiune și azi; Construirea unui sanatoriu, unde veneau pacienți din întreaga țară; Construirea rețelei de tramvai, inaugurată la 8 septembrie 1905, Sibiul fiind totodată al doilea oraş din Europa unde s-a introdus omnibusul cu tracţiune electrică – pe roţi de lemn, fără şine, strămoșul troleibuzului; prin Casa de Economii a promovat înfiinţarea sistemului de apă potabilă și canalizare, pavarea străzilor cu piatră cubică, redeschiderea Hotelului Împăratul Romanilor în actuala clădire (1895); tot Casa de Economii a fost finanţatorul căilor ferate Sibiu-Cisnădie, Sibiu-Făgăraş, Sibiu-Agnita, Sibiu-Vinţul de Jos; prin Casa de Economii, Carl Wolff a promovat proiectul de amenajare al râurilor Olt, Cibin, Târnava Mare, Mureş. În 1885, Carl Wolff a devenit membru fondator al Cooperației Raiffeisen (Raiffeisen-Genossenschaft) din Sibiu, înfiinţată în scopul sprijinirii ţăranilor. O preocupare a sa a fost cea de stabilizare a populaţiei împotriva emigrării în SUA. Pentru atingerea acestui obiectiv, a cumpărat terenuri, păduri şi clădiri devenite vacante din zona rurală şi a organizat o colonizare rurală internă, prin revânzare cu dobândă mică sau prin arendare.

Carl Wolff a fost membru și a sprijinit Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor (Siebenbürgischer Karpatenverein – SKV, înfiinţată în 1880), asociaţie care a pus bazele staţiunilor Păltiniş şi Poiana Braşov şi a construit nu mai puțin de 60 de cabane în Munţii Carpaţi, amenajând 700 de km de trasee montane și Asociaţia de înfrumuseţare a oraşului (1881), care a participat la amenajarea Parcului Sub Arini (înfiinţat pe 22 ha în 1856).

(I.D.)

 

10 octombrie 2024 la 09:11

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Cosmin Rus
acum 7 ore
Biciclist rănit în munții Cindrel
Un bărbat de 63 de ani a avut nevoie de ajutorul echipei Salvamont după ce a căzut cu...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 10 ore
Accident în Poiana Sibiului. Un copil și o tânără au ajuns la spital
O tânără de 23 de ani și un copil de 10 ani au fost răniți întrun accident rutier...
Eveniment
2 min de citit