Primele lucrări secundare pentru lotul III al A 13

Acasa >

Articol

Începând de luni, 30 septembrie, pe tronsonul III al Autostrăzii 13 (A 13), Sibiu – Făgăraș, porțiunea cuprinsă între Arpașu de Jos (DN 1) și Sâmbăta de Sus (DJ 105 B), se vor executa primele lucrări de pregătire/amenajare a terenului pentru amenajarea viitoarelor drumuri tehnologice situate în interiorul culoarului de expropriere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cursul săptămânii trecute, Makyol, constructorul turc al A 13, a înștiințat Primăria comunei Arpașu de Jos, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov în legătură cu inițierea unor lucrări în interiorul culoarului expropriat (lucrări care nu necesită autorizație de construire).

Conform acestei informări, pe terenurile respective vor fi executate lucrări de delimitare a limitei de proprietate (țărușare), curățare și eliminare a vegetației, îndepărtare sol fertil, îndreptare și nivelare, săpare șanțuri. Accesul către amplasament se va face din drum public, cu respectarea normativelor și prevederilor legale în vigoare.

D.F.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: cnair.ro

29 septembrie 2024 la 11:39

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 41 minute
Fanii giuleșteni i-au scandat numele lui Măldărășanu și i-au transmis că îl vor în Giulești. ”Mi-am rupt piciorul acolo…”
La finalul întâlnirii, suporterii de la Peluza Sud ai Rapidului i-au scandat numele antrenorului lui FC Hermannstadt, Marius...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 10 ore
A uitat de ziua soției sale! Și-a adus aminte de-abia după ce calificat-o pe Hermannstadt în finala Cupei României
Antrenorul echipei sibiene a dezvăluit, în conferința de presă, că a uitat să-i ureze soției sale ”La Mulți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Radiografia unei calificări, sub lupa lui Măldărășanu: ”Meci senzațional, victorie meritată, dar problema noastră rămâne aceeași în continuare…”
Marius Măldărășanu susține că victoria cu Rapid, din semifinalele Cupei, a fost obținută absolut pe merit, chiar dacă...
Actualitate
2 min de citit
acum 14 ore
Agârbiciu – satul „brânzeturilor dumnezeiești”. Preotul și-a făcut fermă cu brune maramureșene și altar de rugăciune
Un om de poveste, cu o afacere...de poveste. Azi descoperim un personaj special, scos la lumină în postarea...
Actualitate
7 min de citit