Articol
De fapt voiam să prind una din seria cu "uite bă că iar s-au pus ăştia pe atârnat lacăte cretine pe la Podul Minciunilor". Aşa că ocolind câţiva turişti ne-români care îşi trăgeau nişte selfiuri (ce credeţi că numai noi avem boala asta?) am găsit şi lacătele. Destule spre multe (oricum chiar şi unul este abuziv de mult). Prinse de yubitzi în septembrie anul acesta, majoritatea, în ciorchine, pe partea dinspre Casa Artelor spre Ocnei, cum te uiţi de pe pod.
La o privire mai atentă oboserv ceva şi mai urât. Mai urât decât toate lacătele acelea şi probabil chiar cauzat (şi) de ele. O prindere a balustradei metalice a podului a cedat din sudură şi s-a rupt aproape complet. Nu suntem experţi în Podul Minciunilor sau poduri metalice şi prinderile lor, dar suntem curioşi (sau mai de grabă NU suntem curioşi) ce s-ar întâmpla dacă toata partea aceea metalică ar cădea ori pe pod, ori jos, în stradă, asta dacă fisura nu s-ar remedia şi dacă nu ar fi şi alte hibe în plus. Nu de alta dar oricum acest obiectiv numit Podul Mincinoşilor/Minciunilor este suprasolicitat şi supra-exploatat de turişti. Dacă mai adăugăm şi cretineala cu lacătele astea "de dragoste", sincer nu îl văd prea bine în viitor.
Nu vrem să panicăm pe nimeni, dar nici în regulă nu este. Şi e mai mai bine iei măsuri acum decât să dai explicaţii după.