Stema orașului Avrig a fost oficializată prin Hotărâre a Guvernului României

Acasa >

Articol

Pe ordinea de zi a ședinței Guvernului României desfășurată miercuri, 25 septembrie, s-a aflat și proiectul de hotărâre referitor la aprobarea stemei orașului Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul nu a ridicat probleme deosebite, astfel că membrii executivului au adoptat hotărârea, stema orașului Avrig devenind, începând de acum, însemn oficial al acestei unități administrativ – teritoriale.

În Nota de Fundamentare ce a însoțit proiectul hotărârii de guvern, întocmită de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian Ioan Veștea, se menționează că, potrivit prevederilor legale în vigoare, „stemele judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor se aprobă de Guvern la propunerea consiliilor judeţene sau, după caz, a consiliilor locale, cu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie”.

Stema este considerată drept adevărata imagine a unei comunităţi, indiferent cât de mică sau cât de mare este aceasta, blazonul şi cartea de vizită a oamenilor ce convieţuiesc pe meleagurile respective.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din privința fenomenului heraldic, stema unei unități administrativ – teritoriale face legătura între trecut, prezent şi viitor, exprimând sintetic istoria zonei, aspiraţiile, conservarea tradiţiei, preocupările cotidiene, idealurile colectivităţilor umane respective.

„Prin Hotărârea Guvernului nr. 25/2003 s-a stabilit metodologia de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor.

Consiliul local al orașului Avrig, judeţul Sibiu, a adoptat Hotărârea nr. 7/31.01.2023, prin care și-a însușit proiectul de stemă, iar prefectul județului Sibiu și-a exercitat controlul de legalitate, conform adresei cu nr. 14051/05.08.2024.

Proiectul de stemă ce s-a discutat de comisia judeţeană formată din specialişti în istorie, heraldică, sociologie, economie, folclor şi alte domenii a fost supus vizionării şi dezbaterii publice.

Proiectul de stemă însoţit de un memoriu justificativ a fost avizat de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române” se mai menționează în documentul întocmit de ministrul Adrian Ioan Veștea.

În „Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei orașului Avrig, județul Sibiu”, document anexat hotărârii Guvernului României, se menționează următoarele: „Stema orașului Avrig se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în bară. În partea superioară, în dreapta, pe fond verde, este reprezentat un cocoș de munte, de argint. În partea inferioară, în stânga, pe fond albastru, se află o cruce, având capul și vârful terminate în formă de obadă de roată, de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, cu trei turnuri crenelate.

Cocoșul de munte semnifică firea aprigă a locuitorilor orașului Avrig. Crucea, având capul și vârful terminate în formă de obadă de roată, reprezintă cea mai veche emblemă a localității, atestată în documente, pe pietrele de hotare sau pe case. Aceasta a fost folosită ca însemn de înfierat vitele. Coroana murală, cu trei turnuri crenelate, semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș”.

Autor
26 septembrie 2024 la 09:50

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
A uitat de ziua soției sale! Și-a adus aminte de-abia după ce calificat-o pe Hermannstadt în finala Cupei României
Antrenorul echipei sibiene a dezvăluit, în conferința de presă, că a uitat să-i ureze soției sale ”La Mulți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Radiografia unei calificări, sub lupa lui Măldărășanu: ”Meci senzațional, victorie meritată, dar problema noastră rămâne aceeași în continuare…”
Marius Măldărășanu susține că victoria cu Rapid, din semifinalele Cupei, a fost obținută absolut pe merit, chiar dacă...
Actualitate
2 min de citit
acum 13 ore
Agârbiciu – satul „brânzeturilor dumnezeiești”. Preotul și-a făcut fermă cu brune maramureșene și altar de rugăciune
Un om de poveste, cu o afacere...de poveste. Azi descoperim un personaj special, scos la lumină în postarea...
Actualitate
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
FC HERMANNSTADT E ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI. Sergiu Buș aduce calificarea în ultimele secunde!
Cu perspectiva unei noi calificări istorice în finala competiției KO, sibienii lasă impresia, în primele minute, că-i invită...
Actualitate
3 min de citit