Transparența e un deziderat pe care îl auzim invocat de la instituțiile administrației publice, academice, până la partidele politice și candidații care se jură că, odată votați, toate mișcările lor vor fi străvezii. N-am crezut niciodată în supremația „vocii străzii”, cred că o bună guvernare trebuie să țină cont, în primul rând, de respectarea legilor, nu de mofturi, simpatii sau antipatii politice. Și mai trebuie să țină cont de bunul simț, de acel minim respect față de mediul înconjurător, inclusiv față de cei din jur. Transparența strălucește în discursurile mobilizatoare, dar activitatea se opacizează, de foarte multe ori, după ce cărțile din instituțiile publice au fost făcute. S-au supărat unii pentru că, în cazul schimbării denumirii străzii Spartacus, am pomenit despre lipsa de transparență, referindu-ne la faptul că acei locuitori nu fuseseră înștiințați în privința modificării numelui.

Nu am făcut altceva decât să semnalăm acele lucruri care ni s-au părut nefirești, am stat de vorbă cu oamenii de pe strada Spartacus, am dat glas păsurilor lor și am tras câteva semnale de alarmă în spațiul public. Adică, ceea ce trebuie să facă presa. Într-un târziu, marți seara, reprezentanții Primăriei au anunțat că retrag proiectul de pe ordinea de zi a ședinței CL, urmând ca numele lui Carl Wolff să fie dat unei alte străzi. Nu ne umflăm în pene, spunând că e o victorie a noastră, nu o atribuim locuitorilor de pe Spartacus, ci normalității. Indiferent de rațiunile care au dus la retragerea proiectului, gestul e unul ce pune lucrurile pe tăpșanul unei stări de fapt firești.

A existat un dialog indirect între administrația locală și cetățeni, iar exprimarea nemulțumirii celor din urmă s-a materializat prin renunțarea la schimbarea vechii denumiri. Deznodământul acestei povești ce a rupt liniștea burgului e expresia unei relații firești dintre o instituție publică și contribuabil și poate că ambele părți vor avea ceva de învățat din această experiență: administrația locală ar putea fi mai deschisă în relația cu cetățenii, iar cei din urmă ar putea fi mai vocali atunci când vor să exprime o nemulțumire. Dincolo de toate supărările, frustrările și partizanatele pe care le-a scos la iveală această întâmplare, ea contribuie – de fapt – la însănătoșirea democrației locale și, indiferent de ceea ce cred unii, e o etapă benefică pentru toți.

Uneori, drumul spre normalitate include și un povârniș; important e unde ajungi în final. Decizia transmisă marți seara nu trebuie privită ca o capitulare a administrației locale, ci ca un gest de înțelepciune, ca o măsură corectă. Repet: din acest exercițiu democratic am avut cu toții de câștigat. Ciondănelile conexe, săgețile mai mult sau mai puțin înveninate fac parte din arsenalul firesc al unor asemenea dispute și au rolul lor, uneori constructiv.