Articol
Polițiștii sibieni au început săptămâna cu o infracțiune la regimul rutier și un furt calificat.
Un medieșean a „picat” luni, în plasa polițiștilor, fiind cercetat acum pentru trei infracțiuni: conducere sub influența alcoolului, conducere având acest drept suspendat și refuz de recoltare a probelor biologice. Polițiștii au reținut, tot luni, o femeie bănuită de furt, prejudiciul creat de aceasta fiind de 3.180 de lei.
„La data de 23 septembrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un medieșean în vârstă de 35 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere având acest drept suspendat, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice.
Din cercetările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că, la data de 1 septembrie a.c., bărbatul a fost depistat în orașul Copșa Mică în timp ce conducea un autoturism și se afla sub influența alcoolului, iar la data de 18 septembrie a.c., medieșeanul a fost depistat conducând în municipiul Mediaș, având dreptul de a conduce suspendat, totodată refuzând recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
La data de 23 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut o sibiancă în vârstă de 53 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată. Femeia este bănuită că, în cursul lunii august a acestui an, ar fi sustras diverse bunuri din imobile, dar și dintr-o autoutilitară de pe raza municipiului Sibiu. Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de 3.180 de lei, polițiștii recuperând bunuri în valoare de aproximativ 1.400 de lei. În baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
(I.D.)