”RetroCinemateca” îi readuce cinefililor sibieni pe Burebista, Ștefan cel Mare, Păcală sau îndrăgiții actori din ”Brigada Diverse”. 15 filme românești se (re)văd la Cinema ”Ion Besoiu"

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă e vineri, e ”RetroCinemateca” la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”! Un nou proiect cultural, unic în Sibiu, propune 15 proiecții de filme vechi, în fiecare vineri, de la ora 20:00, până la sfârșitul anului: ”Doar cu buletinul la Paris” (2015), ”Titanic vals” (1964), ”Brigada Diverse intră în acțiune” (1970), ”Brigada Diverse în alertă!” (1971), ”Brigada Diverse la munte și la mare” (1971), ”Moartea domnului Lăzărescu” (2005), ”Sunt o babă comunistă” (2013), ”Baltagul” (1969), ”Ion: blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980), ”Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1980), ”Ștefan cel Mare” (1974), ”Burebista” (1980), ”Corul pompierilor” (2000), ”Despre morți numai de bine” (2005), ”Păcală se întoarce” (2006).

Accesul la toate evenimentele este liber, pe bază de rezervare pe platforma online eventbook.ro sau la casierie.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Doar cu buletinul la Paris”, prima proiecție

 

”RetroCinemateca” începe cu pelicula ”Doar cu buletinul la Paris” (regia: Șerban Marinescu, 2015). Proiecția va avea loc vineri, 20 septembrie, de la ora 20:00, în Sala Mică.

Regizorul filmelor ”Cel mai iubit dintre pământeni”, ”Ticăloșii” sau ”Cei care plătesc cu viața” revine cu o producție despre România actuală, despre resemnare, speranță și haz de necaz. Șerban Marinescu a realizat o satiră la adresa societății românești, țesută în jurul unui profesor modest de limba franceză, care toata viața a visat să vadă Parisul. Într-o țară a respectului pentru valoare, în care lozinca ”La vremuri noi, tot noi!” nu are fundament, unde politicienii au experiența vieții reale, iar pensionarii înțeleg cu adevărat ce s-a câștigat în ’89, într-o țară în care democrația este trăită ca în Vest, cu poliția mereu la datorie și în care speranța abia mai trăiește, ”Doar cu buletinul la Paris” vine să întărească exact contrariul!

Custom Image

Realitatea lovește nemilos în visul celui naiv, iar oamenii onești constată că ”am ajuns la mâna mitocanilor”. Suntem nevoiți întotdeauna… ”s-o luăm de la capăt”!

 

”Titanic vals”, săptămâna viitoare

 

Vineri, 27 septembrie, de la ora 20:00, în Sala Mică a Cinematografului ”Ion Besoiu”, ”RetroCinemateca” va prezenta capodopera ”Titanic vals” (regia: Paul Călinescu, 1964) adaptare după piesa omonimă de Tudor Muşatescu, avându-i în distribuție pe Grigore Vasiliu Birlic, Silvia Fulda, Kitty Gheorghiu-Muşatescu, Mitzura Arghezi, Lucian Dinu, Coca Andreescu și Ion Lucian.

”Cu totul alte probleme de creație mi-a ridicat transpunerea pe peliculă a comediei satirice TITANIC VALS a lui Tudor Mușatescu, operă dramatică ce a cucerit o celebritate bine meritată, nu numai pe scenele teatrelor din țară, dar și pe acelea din numeroase mari orașe ale lumii. (…) Cu ani în urmă Tudor Mușatescu întocmise un scenariu de film după piesa sa, dar socotindu-l chiar el însuși nereușit, a căzut de acord să lucrăm împreună la o nouă versiune. În colaborarea cu el nu-și mai avea rost să mă întreb dacă, pe plan artistic, ne vom înțelege, sau nu. Eram prieteni de prea multă vreme, ne cunoșteam bine.

Am hotărât împreună să nu facem o copie fidelă a piesei de teatru, ci să valorificăm cinematografic comicul piesei păstrând cu fidelitate acțiunea ei, adăugând însă unele personaje și situații noi, cerute de adaptarea pentru ecran.

Desigur că în acei peste 30 de ani care s-au scurs de la premiera piesei lui Tudor Mușatescu, prefacerile revoluționare produse în țara noastră, ridicarea nivelului cultural și schimbarea mentalității au impus modificări esențiale în textul inițial al comediei”, mărturisea Paul Călinescu, în 1982, în ”Proiecții în timp. Amintirile unui cineast”.

Custom Image

”La «RetroCinemateca», revin în prime-time filme istorice, ecranizări clasice din capodoperele literaturii și dramaturgiei noastre, comedii ai căror protagoniști sunt marii noștri actori de altădată, care nu-și pierd farmecul niciodată, precum și producții deja emblematice ale perioadei post-decembriste, apreciate de public și critici, unele chiar premiate la nivel internațional. Sunt convinsă că sălile Centrului Cultural «Ion Besoiu» vor fi neîncăpătoare pentru publicul dornic să-i revadă pe maeștrii scenei românești, precum Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Toma Caragiu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Gheorghe Cozorici, Grigore Vasiliu-Birlic, Marian Râlea și, desigur, Ion Besoiu, artistul complet a cărui inimă a bătut întotdeauna pentru Sibiu”, a spus Krisztina Bucșe, director vânzări Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu.

 

Proiectul ”RetroCinemateca” se desfășoară în perioada 20 septembrie – 20 decembrie 2024 și este organizat de Asociația Inima Sibiului. Evenimentul este realizat cu sprijinul DACIN SARA. 

Autor
18 septembrie 2024 la 20:17

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit