Ca de obicei, după nenorocirile din Moldova, în studiourile de televiziune s-au constituit „gărzile patriotice” care caută vinovați de serviciu. S-a pus din nou placa aceea cu „autoritățile nepăsătoare”, cu „doar în România se poate întâmpla așa ceva”. Dacă ridici fruntea și te uiți puțin prin Europa vei constata că au fost inundații și în Germania, Austria sau Italia, state cu rânduială mult mai serioasă decât a noastră. Având vocația fatalității, ni se pare că toate nenorocirile s-au abătut asupra noastră și că pentru orice calamitate principalii vinovați sunt cei ce ne conduc. Într-adevăr, în România foarte multe lucruri sunt prost administrate, dezastruos gestionate, dar există situații în care omul e neputincios în fața naturii. Să ne amintim de cutremurele din Turcia, de uraganele din SUA, de inundațiile din Italia sau incendiile de vegetație din Spania. Am remarcat, din nou, ușurința și siguranța cu care dau sfaturi unii nătărăi care au impresia că sute de oameni își pot lua gospodăriile în spinare și se pot muta în vârf de munte. 

Să fim onești: te mai duci la medic dacă nu te doare ceva? Sunt foarte puțini cei precauți, care-și fac controale de rutină. Întâlnim aceeași atitudine și în cazul oamenilor cărora apele le-au luat pe sus agoniseala de-o viață. Nu cumva suntem prea aspri și mult prea scrupuloși când vine vorba să îi judecăm pe alții și din cale afară de indulgenți când trebuie să ne autoevaluăm? Am văzut tot felul de inși care eliberau din cavitățile bucale larg deschise o seamă de sfaturi, explicându-ne ce ar fi făcut ei în fața naturii dezlănțuite. 

Seamănă leit cu ăia care, în urmă cu mulți ani, își dădeau cu părerea despre cum trebuia capturat tigrul scăpat de la Zoo Sibiu. Spuneam atunci că aș fi vrut să îi văd pe acei viteji față în față cu fiara încolțită, acționând atât de rațional pe cât se lăudau după consumarea evenimentului. La fel, aș vrea să îi văd pe sfătoșii de azi cum ar fi dat piept cu puhoaiele, cum ar fi lătrat la șuvoaie, făcându-le să se întoarcă din drum. Spiritul ăsta critic păgubos nu ridică glasul pentru a rezolva problemele, ci pentru a adăpa niște frustrări, pentru a-l așeza pe proprietarul său în centrul atenției publice. Ce mai contează că sporovăiala e paralelă cu realitatea situației, că părerologii habar nu au ce se întâmplă, cu adevărat, în acele zone? Prea plini de ei, cuceriți de importanța personală, prețioșii din povestea noastră uită că omul, oricât s-ar dezlănțui, nu poate ține piept dezlănțuirii naturii.