Articol
În prima săptămână din acest nou an școlar, mai mulți preșcolari și elevi de la instituții de învățământ din localități situate în sudul județului Sibiu au beneficiat de produse lactate de bună calitate, altele decât cele oferite prin programul guvernamental.
Peste 400 de copii ce frecventează învățământul preșcolar și școlar la Școala Gimnazială Bradu, Școala Gimnazială Scoreiu, Grădinița Colun și Grădinița cu Program Prelungit Avrig au primit din partea Asociația Timp și Suflet Avrig diverse sortimente de iaurt și produse lactate.
Lactatele au ajuns la școlile și grădinițele beneficiare datorită implementării proiectelor Marțea Lactatelor și Banca pentru Alimente și implicării în distribuție a mai multor voluntari reprezentanți ai asociației avrigene și cadrelor didactice.
D.F.