Articol
Actualizare:
În urma incendiului a ars o anexă de aproximativ 150 mp, aproximativ 60 de baloți de fân depozitați în interior și alte bunuri depozitate. De asemenea, au murit 2 porci și 7 păsări. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură, improvizată.
Pompierii sibieni intervin la un incendiu produs la o anexă situată în prelungirea străzii Ștefan cel Mare din Sibiu. Din fericire nu au fost întregistrate victime, salvatorii încercând să diminueze pagublele.
„Pompierii sibieni intervin în municipiul Sibiu pe prelungirea străzii Ștefan cel Mare pentru stingerea unui incendiu la o anexă în care sunt depozitați baloți de fân. La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD. Din primele informații nu sunt victime. Se lucrează pentru stingerea incendiului”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
(I.D.)