Aproape 80.000 de sibieni își primesc banii de la AJPIS Sibiu

Acasa >

Articol

Aproape 80.000 de beneficiari ai alocației de stat pentru copii, indemnizației de creștere a copilului, stimulentului de inserție, indemnizației de acomodare și sprijinului pentru adopție vor primi banii, fără întârziere, aceștia fiind virați de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Banii vor fi virați în conturi sau vor ajunge la beneficiari prin mandat poștal, acolo unde aceștia nu dețin cont.  

„AJPIS Sibiu anunță că astăzi 05.09.2024 s-au făcut plățile pentru un număr de 79.723 beneficiari de alocație de stat pentru copii, indemnizație de creștere a copilului, stimulent de inserție, indemnizație de acomodare și sprijin pentru adopție în valoare de 36.504.601 pentru cei care dețin cont și în valoare de 5.843.508 (tranșa I) pentru cei care primesc prin mandat poștal. Toți beneficiarii de alocație de stat pentru copii, indemnizație de creștere a copilului, stimulent de inserție, indemnizație de acomodare și sprijin pentru adopție vor primi banii, fără nicio întârziere”, au transmis reprezentanți Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

(I.D.)

05 septembrie 2024 la 08:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 44 minute
O giurgiveancă a câștigat Marele Premiu al Festivalului „Lucreția Ciobanu”
Cea de-a opta ediție a Festivalului - concurs „Lucreția Ciobanu” o are drept câștigătoare pe Alexandra Georgiana Pițu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 44 minute
Doi minori din Alțâna au plecat după lemne de foc și nu s-au mai întors acasă! Amplă acțiune de căutare!
La nivelul IPJ Sibiu este în desfășurare o amplă acțiune de căutare a doi minori, ambii în vârstă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 2 ore
Turist polonez rănit în apropiere de Lacul Avrig
Salvamont Sibiu intervine pentru salvarea unui turist polonez care s-a rănit în timp ce se afla pe un...
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Dispută în Consiliul Local Sibiu privind organizarea unei competiții internaționale la Lacul lui Binder
Proiectul cu numărul 32 de pe Agenda Sportivă a ordinii de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu, ce...
Actualitate
3 min de citit