S-a încheiat examenul național de Bacalaureat – 2024

Acasa >

Articol

– după desfășurarea ambelor sesiuni și centralizarea rezultatelor, județul Sibiu se află pe locul șase la nivel național –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ultima etapă din acest an a sesiunii de toamnă a examenului național de Bacalaureat s-a încheiat vineri dimineața, la ora 10, în același timp cu afișarea rezultatelor finale.

Printr-un comunicat de presă, transmis în cursul dimineții de sâmbătă de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, suntem informați că rata națională de promovabilitate înregistrată la această sesiune, după soluționarea contestațiilor, a crescut la 32,3 %, cu 3 procente mai mult față de cea înregistrată înainte de depunerea contestațiilor.

„La nivelul județului Sibiu, după rezolvarea contestațiilor, 158 elevi (32,4% – mai mult cu 2,1% față de procentul de promovare înainte de depunerea contestațiilor – 30,3%) au obținut o medie de cel puțin 6, iar 330 elevi (67,6%) au obținut o medie sub nota 6, (din care 82 elevi au obținut medii între 5 – 5,98, media minimă de promovare fiind 6). La examenul de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2023 rata de promovare a fost de 35,4% (179 elevi), sesiunea august-septembrie 2022 rata de promovare a fost de 38,8% (188 elevi), sesiunea august-septembrie 2021 rata de promovare a fost de 32,9% (185 elevi), sesiunea august-septembrie 2020, rata de promovare a fost de 30,4% (164 elevi), iar în sesiunea august-septembrie 2019, rata de promovare a fost de 30,6% (173 elevi).

Numărul unităților de învățământ în care niciun elev nu a promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea august 2024, după rezolvarea contestațiilor, a rămas același (6 – Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Liceul Tehnologic Cisnădie, Liceul Tehnologic Mârșa, Liceul Tehnologic „Stănescu Valerian” Târnava, Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu și Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie), iar numărul unităților de învățământ cu procent de promovare de 100% a rămas același (3 – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu și Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu)”, transmit reprezentanții IȘJ Sibiu.

Din același comunicat mai aflăm că, în urma centralizărilor efectuate, mai puțin de jumătate dintre contestații au fost soluționate favorabil (107 din 222). De asemenea, a fost înregistrat un număr de 23 de note nemodificate și 92 de note care au scăzut după această procedură.

Cele mai multe contestații de notă (83) depuse după sesiunea de Bacalaureat august 2024 au fost la proba E. d (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, sociologie, economie, filosofie), dar doar 38 s-au finalizat cu o creștere a notei inițiale, 12 rămânând nemodificate și 33 fiind scăzute.

În urma desfășurării acestei sesiuni a Bacalaureatului, nouă instituții de învățământ din județ au atins o rată de promovare de cel puțin 50%. Conform acestei statistici, topul liceelor din județul Sibiu este următorul: 1. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu – 100%, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, toate cu o rată de 100%; 2. Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu – 70,00%; 3. Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș – 58,33%; 4. Liceul Teoretic `Onisifor Ghibu~ Sibiu – 54,55%; 5. Colegiul Tehnic Energetic Sibiu – 51,16%; 6. Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu și Liceul de Artă Sibiu, ambele cu un procent de 50%.

„După ambele sesiuni ale examenului de Bacalaureat 2024 (iunie – iulie și august), județul Sibiu ocupă un merituos loc 6, cu o rată de promovare de 83,3%, după județele: Cluj (86,9%), Brașov (85,1%), Alba (84,5%), Brăila (84,4%), Municipiul București (84,4%) și Bacău (83,5%)”, se menționează în încheierea comunicatului transmis de IȘJ Sibiu.

Autor
31 august 2024 la 08:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 44 minute
O giurgiveancă a câștigat Marele Premiu al Festivalului „Lucreția Ciobanu”
Cea de-a opta ediție a Festivalului - concurs „Lucreția Ciobanu” o are drept câștigătoare pe Alexandra Georgiana Pițu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 44 minute
Doi minori din Alțâna au plecat după lemne de foc și nu s-au mai întors acasă! Amplă acțiune de căutare!
La nivelul IPJ Sibiu este în desfășurare o amplă acțiune de căutare a doi minori, ambii în vârstă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 2 ore
Turist polonez rănit în apropiere de Lacul Avrig
Salvamont Sibiu intervine pentru salvarea unui turist polonez care s-a rănit în timp ce se afla pe un...
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Dispută în Consiliul Local Sibiu privind organizarea unei competiții internaționale la Lacul lui Binder
Proiectul cu numărul 32 de pe Agenda Sportivă a ordinii de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu, ce...
Actualitate
3 min de citit