Articol
În județul Sibiu, rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea august 2024, este de 30,33%, transmite Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.
Comparativ cu sesiunea august-septembrie 2023, rata de promovare a scăzut cu 2,67% (33%). Față de sesiunea august-septembrie 2022 s-a scăzut cu 8,47% (38,8%), față de sesiunea august-septembrie 2021 cu 2,57% (32,9%), față de sesiunea august-septembrie 2020 rata de promovare a crescut cu 1,37% (28,7% în 2020), iar față de sesiunea august-septembrie 2019 rata de promovare este mai mică cu 0,27% (30,6%).
În sesiunea august 2024, au promovat 148 de candidați, dintr-un total de 488 candidați prezenți, 340 candidați fiind respinși (din care 83 candidați au media probelor mai mică de media 6). Precizăm că 90 candidați au absentat. Niciun candidat nu a obținut media generală 10.
La nivelul județului, trei unități de învățământ au avut rata de promovare de 100%: Colegiul Național "Gheorghe Lazăr", Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" și Colegiul Național Pedagogic "Andrei Șaguna”. Şase unitatăți de învățământ au o rată de promovare de 0%: Colegiul Național "Octavian Goga", Liceul Tehnologic Cisnădie, Liceul Tehnologic Mârșa, Liceul Tehnologic "Stănescu Valerian" Târnava, Liceul Teoretic "Constantin Noica" Sibiu și Liceul Teoretic "Gustav Gündisch" Cisnădie.
Topul unitățior de învățământ liceal din județul Sibiu, după rata de promovare înainte de contestații, este: pe locul I, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național "Samuel von Brukenthal” Sibiu şi Colegiul Național Pedagogic "Andrei Șaguna” Sibiu, toate cu rata d epromovare de 100%. Pe locul 2 este Colegiul Economic "George Barițiu” Sibiu cu 60,00% rată de promovare, pe trei – Liceul Teoretic "Axente Sever" Mediaș cu 58,33% şi pe locul 4, Colegiul Agricol "Daniil Popovici Barcianu" Sibiu şi Liceul de Artă Sibiu, ambelşe cu 50,00%.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți.
La nivel național, rata de promovare este mai scăzută, de 29,3%, cu 8.206 candidați promovați, din 28.016 candidați prezenți).
Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate luni, 26 august, la ora 12. Rezultatele finale vor fi anunțate vineri, 30 august.