Articol
Astăzi elevii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut ultima probă a examenului de Bacalaureat, sesiunea august 2024, la disciplina Limba și literatura maternă.
Au fost înscriși 7 candidați, toți la limba și literatura germană maternă, din care 6 candidați au fost prezenți, iar un candidat a absentat. Nu au fost candidați care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau candidați eliminați.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 26 august, până în ora 12.00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi între orele 12:00 – 18:00.
„În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, au transmis reprezentanții IȘJ Sibiu.
Rezultatele finale vor fi anunțate vineri, 30 august.
Sursa foto: Arhiva Tribuna
(I.D.)