FC Hermannstadt, cât pe ce să îi ia Farului un punct, la Ovidiu. Cristi Neguț a ratatincredibil, în prelungiri

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii au fost aproape de a obține un punct la Ovidiu, luni seara, pe terenul pe care Slobozia și Botoșaniul au dat lovitura în acest debut de sezon, dar voleul lui Cristi Neguț, în prelungiri, a fost deviat de puțin pe lângă bară. S-a terminat 3-2 pentru Farul, o echipă care a avut destule momente în care a controlat meciul, dar nici echipa lui Măldărășanu n-a fost mai prejos, punându-le ”marinarilor” destule probleme.

Gazdele au deschis repede scorul. Ganea a centrat în cros, de pe stânga, Gabi Iancu – fostul jucător al lui Hermannstadt – a prelungit cu capul pentru  Rivaldinho, care nu l-a iertat pe Căbuz ('7).

Replica a venit imediat, mai precis două minute mai târziu, când Ianis Stoica a șarjat pe stânga și a trimis pe spațiul porții lui Buzbuchi, care a a avut însă o primă intervenție bună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Dialogul” Ianis Stoica – Buzbuchi a continuat, șeptarul lui Hermannstadt – frumos lansat în adâncime de Tiago Goncalves, portughezul care a avut o cu totul altă ”faă” la acest meci, față de precedentele sale apariții în alb, negru sau roșu – întinzându-l serios pe goal-keeper-ul Farului, care a acordat corner ('31).

Tot cu un corner s-au ales și gazdele la șutul lui Vână, din marginea careului mare, lateral dreapta ('35), iar Grameni putea înscrie golul sezonului, cu un lob de la peste 40 de metri, văzându-l ieșit dintre buturi pe Căbuz, însă mingea a căzut pe plasă ('39).

 

Repriza secundă a început nebun, cu bara lui Grigoryan ('46), iar două minute mai târziu Murgia l-a executat pe Buzbuchi cu un șut de la 18 metri ('48).

Sibienii au fost repede readuși cu picioarepe pe pământ pentru că mingea centrată de Grigoryan, din unghi, a luat o traiectorie ciudată și s-a dus ”glonț” sub transversală ('51).

Apoiarmeanul a trecut la serviciu, punându-i mingea pe frunte lui Rivaldinho, care a dublat avantajul ('57).

Sibienii păreau groggy, dar încet-încet și-au recăpătat încredrea și au început să conteze din nou în ofensivă. Balaure n-a prins însă cadrul porții ('64).

Revenit la Farul, ”împăratul” Alibec a cerut penalti după ce a șutat în brațul  unui adversar. A fost nevoie de 3-4 minute de analiză în camera VAR, altele două în care ”centralul” Marin Barbu s-a dus la margine să se convingă că ia măsura justă și, în cele din urmă, n-a dat lovitură de la 11 metri ('71).

Dragoș Iancu a redus din diferență cu 8 minute înainte de final, reluând cu capul, de pe 6 mtri, în urma unui corner, iar Neguț, cu un voleu aproape perfect, a fost cât pe ce să aducă fericirea în rândul sibienilor ('90+4).

 

FARUL: Buzbuchi – M. Popescu (D. Sîrbu '29), M. Bălaşa, Gustavo Marins, C. Ganea – Vînă, Nedelcu (V. Dican '84), Grameni (N. Popescu '84) – G. Iancu (Alibec '63), Rivaldinho (Doicaru '63), N. Grigoryan. Antrenor: Gheorghe Hagi.

FC HERMANNSTADT: Căbuz – Oroian (Căpuşă '90+1), V. Găman, Ionuţ Stoica, Tiago Goncalves – A. Ivanov – Balaure (Cr. Neguţ '60), Murgia (R. Popescu '78), Biceanu (R. Deaconu '60), Ianis Stoica (D. Iancu '78) – A. Chiţu. Antrenor: Marius Măldărăşanu.

 

 

 

Autor
20 august 2024 la 07:06

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit