Am mai scris despre subiect, mai pe larg, dar era demult, înainte de covid oricum, şi am zis (şi alţii au zis) că merită o revenire, că e vorba, nu, de istoria oraşului nostru. Aşa că, aici vom trece în revistă toate fostele cimitire ale Sibiului. Din cele mai vechi timpuri până aproape astăzi. Nu de alta, dar tocmai am citit ceva despre "Regele Hermann" întemeietorul Sibiului şi capela lui şi trebuie să mă ocup de subiect până nu-l pocesc cine ştie ce vloggeri sau ghizi pocniţi de idei comice cu priză la turişti semidocţi. Deci vechile cimitire ale Sibiului (nu cele funcţionale)

Primele cimitire: în centru, în juurl bisericii

Primele cimitire au fost la fel ca la ţară: în jurul bisericilor. Motivele sunt lesne de ghicit. Bisericile erau punctul central al localităţilor. Erau şi sunt locuri sfinţite, "mai aproape de Dumnezeu". Aşa că era normal ca cei plecaţi dintre noi să fie şi ei îngropaţi în jurul bisericii, "mai aproape de Dumnezeu", în pământ sfinţit, alături de ceilalţi membri decedaţi ai comunităţii de aceeaşi credinţă. Aşa că primele cimitire la Sibiu le avem în jurul a două biserici: Biserica Azilului şi Biserica (acum) Evanghelică din Piaţa Huet. Nu ştiu exact care a fost ordinea, cert este că săpăturile arheologice din ambele zone au scos la lumină multe schelete de vechi sibieni. Treptat, cele două cimitire s-au separat, cumva, social. La Azil, oamenii de rând sau mai săraci sau bolnavii Azilului-spital iar partea de sus, din Huet, a devenit un loc mai VIP, pe măsura trecerii timpului. Astfel biserica din Huet, după edificarea ei, a devenit un loc de înhumare al elitelor Sibiului, până la inclusiv ultima, a lui Samuel von Brukenthal. Dovadă este Ferula, ornată în interior, pe toate laturile ei, cu plăcile de mormânt care iniţial erau în biserică. Alte plăci,mai puţin reprezentative, au fost folosite ca pardoseală. Iar noi, când eram copii, aveam certitudinea că în ferulă aşa i-au îngropat, în pereţi, de-a-mpicioarelea.

O dată cu extinderea bisericii mari, au trebuit să fie evacuate mai multe morminte vechi. Aşa a apărut, la un moment dat, o "groapă comună", plină cu oase şi fragmente de oase, pe latura Pieţei Huet spre Piaţa Mică, spre groaza locatarilor de atunci, de la începutul anilor 2000.

Tot la rubrica "vechi" putem pomeni aici scheletele descoperite la demolarea, în anii '80, a bisericii mănăstirii dominicanilor, cunoscută ca Biserica Minoriţilor. Îmi amintesc că a fost "caz" mare cu şantierul arheologic, atunci pe la 1986-87, lumea era adunată, admira zidăria scoasă la iveală şi mai şoptea, misterios, că "au găsit şi schelete".

Criptele de sub biserici şi cimitirul "vechi"

Dar pe lângă cimitirele "istorice", tot în centru, mai existau şi există criptele. Ave(a)m trei. Una, la Biserica Romano-Catolică, "evacuată" şi modificată cu destule probleme, transformată în librărie ce se dorea de elită, numită "Habitus", acum decedată şi ea, precum morţii evacuaţi din nişele aflate în pereţi. Apoi, sub biserica Ursulinelor, pe unde se mai aventurau elevii de la Pedagogic. Ceva mai mică, chiar cochetă, este dea de la Biserica Franciscană de pe Şelarilor.

Nu putem uita aici cimitirul "vechi" al oraşului, cu poarta pe al cărui arc scria "Ort der Ruhe" şi mărginit de o străduţă care ducea spre Izvorului, chiar lângă intrarea de la Urgenţe. Apare pe harta Sibiului de la 1699 e mult mai vechi, de pe la 1500-şi parcă, şi a rezistat până la mijlocul anilor '70 chiar dacă nu mai era funcţional încă de la începutul secolului XX, când cimitirul "comunal" s-a mutat unde este acum, pe Calea Dumbrăvii. A fost desfiinţat şi evacuat ("cu puşcăriaşi" auzeam discutându-se prin oraş la acea vreme) pentru a face loc clădirii "Spitalului Nou". Deci, Cardio şi Maternitatea şi ce-o mai fi sunt pe locul unui cimitir.

Cimitire – parcuri sau parcuri – cimitire

Două dintre cimitirele destul de măricele ale oraşului au devenit, prin anii '60, parcuri. Primul este parcul denumit cred, oficial, "Parcul Reconstrucţiei", care sună ori comunist, ori woke, dar e cunoscut sibienilor ca "Parcul Morţilor". Pentru că e pe locul unui cimitir. Unul chiar istoric.

Sursele despre el sunt confuze şi se contrazic. Unii spun că a fost cimitir romano-catolic, alţii că evanghelic, cedat ulterior, greco-catolicilor, abandonat la 1948 şi evacuat prin anii '60. Oricum exista, ca cimitir, la anul 1699, anul realizării primei hărţi serioase a Sibiului, de către Giovanni Morando Visconti. Ca parc amenajat, este de prin anii 80. Cine are îndoieli cu privire la originea lui, pe partea dinspre strada Reconstrucţiei încă mai sunt câteva urme de morminte vizibile. Parcul era pe vremuri unul dintre locurile periculoase ale Sibiului, teritoriul şmecherilor de dincolo de pod, din Piaţa Cluj. Cel mai greu era de fetele care lucrau în schimburile 2 şi 3 la fabrica "Drapelul Roşu" (devenită "Hotel 11 Euro", evoluată acum în nimic), care seara, riscau un viol prin zonă. Acum e un parc ca orice parc, cu bănci, locuri de joacă şi o atmosferă de vecinătate de piaţă agroalimentară.

Mai "fiţos", deşi aproape (cu excepţia unui loc de joacă) complet nereamenajat, este parcul de pe Cristianului-Litovoi. Care la origine este un cimitir militar austro-ungar, înfiinţat la 1867. Urme ale cimitirului şi ale faptului că aici a fost cimitir, se găsesc şi se găseau şi mai multe înainte de a se înfiinţa biserica greco-catolică din partea dinspre Poplăcii. În primul rând, aleea principală, de la bază, nu e o alee de parc, ci una de cimitir. Apoi, se vede clar că locul este terasat, fiecare terasă având aproximativ lungimea unui loc de veci. Apoi se mai văd urme de scări şi chiar fragmente din monmentalul mausoleu care era acolo. Cimitirul a fost evacuat şi el în anii '60. Pentru curiozitatea politică a voastră, aici s-a înfiinţat, în mai 1921, într-o noapte, printre morminte, filiala sibiu a Partidului Comunist.

Cimitire vechi şi rămase în teren

Sunt şi cimitire istorice rămase ca atare şi încă vizibile, cu locurile lor de veci cu tot. Pomenim aici cimitirul din jurul Bisericii "din Groapă", un cimitir în care se putea "citi" istoria românilor ortodocşi din Sibiu, cu morminte-monument şi ale unor oameni-monument. Spun "se putea" pentru că în ultimele decenii a fost parazitat de locuri de veci noi, care la fel ca în cimitirul evanghelic din Dumbrava, strică tot aspectul istoric al locului. Mai avem Cimitirul Bisericii "Dintre Brazi", unde tot aşa, dacă intri în el, intri în istorie, aici fiind vorba de românii greco-catolici. Şi aici, un bust nelalocul lui al lui Alexandru Vaida Voevod, strică complet întreaga perspectivă istorică a locului. Mai ales că mai avem unul, în parcul ASTRA.

Bineînţeles, menţionăm aici cimitirul evreiesc din Lazaret, pe care toţi copiii cartierului visau să-l vadă pe dinăuntru. Cimitrul a fost deschis la 1855 şi este o mostră a "toleranţei" tipice Sibiului: fiind vorba de evrei, a fost "arucnat" de autorităţile Hermannstadt-ului cât se poate de "dincolo de oraş", într-un loc, pe atunci, pustiu. Aspectul este, de o vreme, mult mai îngrijit faţă de cum era înainte, chiar dacă nu ţi se pare aceasta atunci când eşti pe Guşteriţei şi vezi perdeaua de copaci de dincolo de gard. E bună şi ea, că aşa nu mai poate arunca civilizatul de cetăţean gunoaiele "to go" peste gard.

Cimitire pierdute şi cimitire "surpriză"

Dar nu este gata.Sibiul a mai avut cimitire uitate şi uneori regăsite, atunci când se mai pornea câte un şantier prin zonă. Sau doar uitate. Uite de exemplu, cimitirul "săracilor". Apare pe hărţile de epocă vreme de secole, apoi dispare. Unde era, imediat cum treceai podul de la Piaţa Cibin, pe stânga, până în Parcul Morţilor, pe unde acum e un loc de parcare, mai multe case şi o pensiune. La fel, pe strada Înfrăţirii era un cimitir ortodox, uitat, se pare cel mai vechi din oraş, exact unde acum este biserica. Tot aici, pe o hartă de la 1858, apar cîteva marcaje cu cruce (ceea ce înseamnă "cimitir"), în zona aproximativă a străzilor Progesului şi Arad. La fel, se mai pomeneşte despre un mic cimitir evreiesc, anterior celui din Lazaret, situat în faţa Turnului Pielarilor. La fel, o tradiţie orală pomeneşte de un alt cimitir "la Gara Mică", unde acum este biserica de lângă viaduct şi calea ferată, dar nicio hartă de epocă ce am consultat-o nu îl arată.

Două surprize, una mai mică (pentru că noi, ca sibieni, o ştiam) alta chiar "inedită", sunt cimitirele din Lazaret-str Lazaret şi cel de la actualul Lidl de vizavi de Libertatea.

Despre cel de pe Lazaret, aflat pe fostul teritoriu al fabricii "Balanţa", am tot scris. Povestea a bubuit în 2019, când, presa de senzaţie locală a afat şi ea că, începând din 2018, de când se săpa cu sârg la fundaţiile noului "Balanţa Residence"; încep să apară schelete umane. Tevatură, isterie, amintiri cu ciumaţi şi leproşi, panici că o să fie iar ciumă, groapă comună sau "prelungirea" cimitirului evreiesc din vecinătate. Surpriza şi dezumflarea au avut loc când s-a aflat că scheletele nu erau "vechi" ci de pe la finele secolului al XIX-lea-începutul secolului XX, deci nicio legătuiră cu ciumaţi sau leproşi "istorici". Misterul însă a rămas, choar dacă cimitirul apărea marcat pe unele hărţi.

Celălalt a fost chiar o surpriză. În 2020, în plină isterie pandemistă, pe când se săpa pe locul unde înainte se afla fabrica "Virola", ulterior Secţia Cazangerie a Întreprinderii Independenţa, acum parcare la Lidl, încep să apară schelete. Presa intră pe fază şi aflăm iar aberaţii cum că a fost un "cimitir al copiilor" şi alte chestii umoristice. Se pare că, aşa cum apar informaţiile publicate (pe cele oficiale încă le mai aştept, de atunci) acel cimitir a "funcţionat" în jurul secolelor XVI-XVIII. Ceea ce e foarte interesant e că el nu figurează pe vreo hartă. OK, şi morminte au fost puţine, în jur de 30. Misterul a durat câteva luni, apoi a fost linişte şi pace, nimeni nu a mai pomenit nimic, era nevoied e un supermarket, că Sibiul evoluează.

Am ignorat aici marginile şi "comunele" lipite de oraş, Turnişor şi Guşteriţa. Poate într-o dată viitoare, ne vom ocupa şi de ele. Până atunci, uite că am găsit un citat din Poetul Ştefan Augustin Doinaş, reprodus într-un material de la regretatul prieten N.I Dobra: "Fiecare cimitir devine un parc. La Sibiu fiecare parc este un cimitir. Astfel călătorul cunoaşte viaţa oraşului mai mult prin morţii lui. Şi, într-adevăr, parcă solidaritatea dintre viaţă şi moarte nu e mai puternică decât în oraşul acesta cu braţe tăiate pe chenarul orizontului şi cu inimi sfâşiate sub portaluri".

Dincolo de imaginile cam forţate din text, se pare că este şi o proporţie connsistentă de realitate.