Articol
Zilele trecute, s-au împlinit 125 de ani de la unul dintre cele mai nefericite evenimente din istoria Arpașuului de Jos: incendiul ce a mistuit mare parte a satului.
În ziua de 27 iulie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, arpășenii își aduc aminte cu teamă și de marele foc din 1899, o nenorocire în urma căreia mulți dintre strămoșii celor ce astăzi încă mai trăiesc pe aceste meleaguri au rămas fără agoniseala de-o viață.
Iscat, cel mai probabil în urma unei greșeli umane (din cauze unei țigări aruncate la întâmplare într-o grămadă de fân), incendiul a fost considerat de mulți dintre sătenii de atunci ca o pedeapsă divină, aplicată deoarece oamenii continuau să muncească chiar și în zile de mare sărbătoare religioasă.
Vasile Șerbu, un locuitor al satului Arpașu de Jos din acele vremuri, a cărui viață a fost schimbată radical în urma acestui incendiu devastator (evenimentul a fost „picătura ce a umplut paharul” și l-a determinat, să emigreze în Statele Unite ale Americii), scria în jurnalul său, în anul 1901: „În 1899, a ars aproape tot satul, au mai rămas 40 de case «peste râu». Focul s-a aprins din cauza lui Ghedeon Cucu care a descărcat un car de fân cu ţigara în gură. Ne-am refugiat toţi «pe poduri» (n.r. o zonă a satului situată pe un deal) şi ne-am uitat cum arde satul; bătea un vânt mare de la apus şi simțeam cum aduce căldura pe de-asupra satului. După ce focul s-a oprit, ne-am întors în sat unde arsese tot, nici nu se mai vedea urma casei noastre”.
Alte mărturisiri despre fatidicul eveniment consemnează că și cele două biserici ale satului (Biserica Ortodoxă și Biserica Greco Catolică – Unită), au scăpat de furia focului.
Asemeni lui Vasile Șerbu, mulți dintre sătenii din Arpașu de Jos au fost determinați de greutățile apărute în urma pârjolului să emigreze „peste baltă”, la câțiva ani după eveniment satul fiind supranumit și „Mica Americă”. De altfel, incendiul din 1899 n-a făcut decât să determine arpășenii să se alăture unui fenomen al migrației în Statele Unite ale Americii, foarte întâlnit în acea perioadă în multe dintre satele Țării Făgărașului.