Articol
Atletul sibian Dominic Crăciunean a obținut, weekendul trecut, cel de-al treilea titlu de campion național de juniori 3 după cele două obținute la Campionatele Naționale de sală, în iarnă, la triplusalt și săritura în înălțime. Sportivul pregătit de prof. Gabriel Băra la CSȘ Șoimii a obținut ”aurul” cu o săritură de 1,76 metri, nou record personal, la capătul unei finale care a durat două ore și care s-a desfășurat pe o căldură sufocantă, la nivelul solului temperatura resimțită fiind de peste 40 de grade.
Performanța este cu atât mai însemnată cu cât ea a fost obținută la scurt timp după ce atletul sibian s-a confruntat cu ceva probleme de ordin medical, iar în plus, în această lună, a susținut și examenele la Evaluarea Națională, el fiind elev la Școala Gimnazială ”N. Iorga”.
Crăciunean ar fi trebuit să participe, la Campionatele Naționale U16, și la finala de triplusalt, însă datorită faptului că cea de la săritura în înălțime s-a prelungit mult prea mult, nu a mai reușit să intre în lupta pentru încă o medalie.
Prof. Gabriel Băra s-a declarat extrem de mulțumit de performanțele obținute de sportivul său în acest an. De altfel, Băra spune că acesta este al șaptelea titlu de campion național obținut de Dominic Crăciunean, după cele patru de la copii 1 și copii 2.
”Campionatele Naționale U16 s-au desfășurat pe o căldură sufocantă, cred că au fost 45 de grade Celsius. A fost o luptă acerbă în finala de la săritura în înălțime. Mă bucur că a reușit să obțină medalia de aur și să stabilească un nou record personal. Anul acesta, este al treilea titlu de campion național, după cele din iarnă, de la CN de sală.
Dominic trebuia să mai participe și la proba de triplusalt, unde în urma rezultatelor din calificări putea să obțină încă o medalie, dar din cauză că proba de înălțime s-a prelungit – a fost o luptă extraordinară, cu rezultate excelente – nu a mai putut participa la aceasta. Dar, suntem foarte mulțumiți de această reușită remarcabilă, mai ales că Dominic a avut examenul de Capacitate, care ne-a îngreunat pregătirea. Dacă mai punem la socoteală și faptul că, înainte cu două zile de concurs, a avut o enterocolită care l-a pus la pat...
Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat în pregătire și in special părinților pentru sprijin”, a declarat prof. Gabriel Băra.
La Campionatele Naționale U16 de la București, din partea CSȘ Șoimii au mai participat Cristian Paștiu, la 90 metri garduri (mg) și 300 mg, cu rezultate bune, precum și Shanice Akabah, care a obținut un merituos loc 2 la triplusalt