Articol
Cei care pot beneficia de masă la Cantina Municipiului Sibiu sunt persoanele vârstnice ce realizează venituri mici, persoanele cu dizabilități, persoane fără adăpost, beneficiarii de venit minim, familii cu copii, familii monoparentale sau orice persoană aflată în dificultate.
Potrivit reprezentanțiilor Primăriei Sibiu, persoanele interesate trebuie să formuleze o cerere adresată Direcției de Asistență Socială, pentru a putea beneficia de acest serviciu: „Pentru a beneficia de acest sprijin, persoana interesată trebuie să formuleze o cerere în scris, adresată Direcției de Asistență Socială – Compartimentul Ajutor pentru Incluziune, însoțită de documente doveditoare”.
Masă gratis pentru munca în folosul comunității
„Pentru a beneficia de masă gratuită la cantina Municipiului Sibiu solicitanții eligibili trebuie să presteze 48 de ore de muncă în folosul comunității. Persoanele cu diferite afecțiuni, care nu pot presta muncă în folosul comunității, trebuie să prezinte o scrisoare medicală emisă de medicul specialist și decizia unui medic specialist în expertiza capacității de muncă.În cazul persoanelor care realizează venituri (cum ar fi pensionari cu venituri mici sau cu pensie de invaliditate) pot beneficia de masă la Cantină contra cost, acesta fiind calculat în cuantum de 30% din veniturile realizate de persoana respectivă, fără ca suma de plată să depășească 660 lei/lună” au explicat, la solicitarea Tribunei, reprezentanții Primăriei.
Prânzul, între orele 11-14
Masa la Cantina Municipiului Sibiu se servește de luni până vineri între orele 11 și 14. În acest interval este servită masa de prânz, iar la plecare beneficiarii primesc un pachet cu alimente pentru cină. Vinerea, beneficiarii primesc pachet cu alimente pentru zilele de sâmbătă și duminică.
În total sunt 10 meniuri stabilite pentru fiecare zi, iar mâncarea este pregătită de personalul cantinei care este format din 3 bucătari și 5 persoane care asigură deservire. Se prepară și se servește masa unui număr de 160 de persoane, printre care și 15 copii care primesc un meniu special.Cantina are o capacitate de maxim 200 de locuri.
Foto și video: Răzvan NEGRU