Caniculă încă o săptămână. Aşa spun meteorologii

Acasa >

Articol

Vor fi şi ceva ploi, dar nu le-am mai pus în titlu că ar fi fost prea lung. Oricum vor fi rare şi nu vor conta la peisajul general, cel puţin conform prognozei meteo de până acum. Iar dacă te plângi de cădură, mai ales la oraş, aminteşte-ţi cât erai de încântat când ţi s-au tăiat copacii din faţa blocului ca să ai loc de parcare (sau când i-ai tăiat tu că "făceau umbră"), cât te-ai bucurat că te muţi în blocul care a luat locul câmpului şi cum ţi-ai tăiat copacii din grădină pentru a pava cu biscuiţi şi a ctitori un superloc de grătar. Şi înmulţeşte cu câteva mii sau zeci de mii, în funcţie de mărimea localităţii. Asta aşa, ca să vezi şi contribuţia ta la situaţia climatică generală de acum. Deci va fi cald. Cum va fi cald, vom vedea în continuare:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic deosebit de accentuat. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Izolat, în zona montană se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39 de grade. Noaptea va fi pe alocuri tropicală, cu temperaturi minime ce vor atinge spre dimineață valori de 17…20 de grade. Pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Marţi, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic deosebit de accentuat. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Izolat în zona montană vor fi condiții de averse slabe de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade. Noaptea va fi pe alocuri tropicală, cu temperaturi minime ce vor atinge spre dimineață valori de 17…20 de grade. Pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Miercuri, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic deosebit de accentuat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări începând cu orele amiezii. Local în zona montană și pe arii restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 37 de grade. Noaptea va fi pe alocuri tropicală, cu temperaturi minime ce vor atinge spre dimineață valori de 18…21 de grade. Pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Joi, intensitatea valului de căldură se va diminua ușor, însă vremea se va menține călduroasă, cu disconfort termic accentuat după-amiaza. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după orele amiezii. Pe arii relativ extinse în zona montană și local în rest se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări izolate asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 34 de grade. Noaptea va fi pe alocuri tropicală, cu temperaturi minime ce vor atinge spre dimineață valori de 18…20 de grade. Local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

În weekend, vremea va fi călduroasă, local și temporar se vor semnala averse de ploaie.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Florin Bugner, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor
14 iulie 2024 la 10:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit