Punct de răcorire în Piaţa Mare, la sala expozițională a sediului Primăriei

Acasa >

Articol

Primăria Municipiului Sibiu anunţă că, "în contextul temperaturilor extrem de ridicate anunțate de meteorologi pentru următoarea perioadă (cod galben și cod portocaliu de caniculă), începând de vineri, în sediul Primăriei Sibiu din Piața Mare, în sala expozițională, va funcționa un punct de răcorire. Acesta este un spațiu cu aer condiționat, un dozator de apă și scaune și va fi deschis zilnic, între orele 10 şi 20.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria Sibiu, în colaborare cu ISU Sibiu au mai amenajat și au pus în funcțiune un punct de prim ajutor în Parcarea de la fosta Cazarmă 90. Aceasta funcționează zilnic, între orele 10 şi 20. Aici, cetățenii care au nevoie de ajutor medical din cauza căldurii excesive, pot găsi un paramedic care le poate acorda primele îngrijiri, umbră și un pahar cu apă. 

Din 19 iunie, Primăria Sibiu a amenajat și a menținut funcționale 13 puncte de hidratare în mai multe zone din oraș: în Muzeul Brukenthal (intrarea principală), la Muzeul de Istorie (intersecție str. Tribunei cu str. Alexandru Odobescu), în clădirea Teatrul Național Radu Stanca (la intrare), în halele piețelor Cibin, Vasile Aaron și Rahova, în biserica de pe bd. Mihai Viteazu, în sediul Teatrului "Gong", la Cimitirul Municipal în clădirea administrativă de la intrarea principală şi în sediile Primăriei Sibiu de pe str. Turismului, din Piața Mare, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, din Piața Mică nr.22 – Smart Lab şi la sediul Primăriei Sibiu de pe b-dul Victoriei nr 1-3, în zona de ghișee a Serviciului pentru Evidența Persoanelor.

Primăria Municipiului Sibiu mai reaminteşte cetățenilor următoarele recomandări pentru a se proteja în perioada caniculară: 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat; 
  • Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00; 
  • Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare; 
  • Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici); 
  • Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă);  mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică; 
  • Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr în cantitate mare; 
  • Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală; 
  • Nu consumați alcool deoarece deshidratează; 
  • Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență; 
  • Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme; 
  • Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră; 
  • Persoanele care suferă de diferite afecțiuni trebuie să își continue tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente; 
  • Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu cele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător. 
  • Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicție, se stabilesc și se marchează de persoanele în drept; 
  • Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
  • Nu utilizați focul deschis la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare; 
  • Persoanele care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor au obligația de prevenire a jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii.

Autor
12 iulie 2024 la 15:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit