Un singur 10 în Sibiu, la „Goga”, la Evaluarea Națională. 11 școli din județ cu promovabilitate zero

Acasa >

Articol

Emoțiile elevilor care au susținut Evaluarea Națională au luat sfârșit. Rezultatele au fost publicate pe site-ul evaluare.edu.ro, fiecare candidat putând accesa notele în baza unui cod. La nivelul județului Sibiu există o singură medie de 10, obținută la Colegiul Național „Octavian Goga”. Cei mai mulți absolvenți de 10 au fost în București, 28 de medii, Iași, cu un număr de 7 și  Cluj, unde 6 elevi au obținut nota maximă. 76,38% dintre elevii sibieni au obținut medii mai mari sau egale cu 5.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cum s-au descurcat elevii din Sibiu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit datelor transmise miercuri de IȘJ Sibiu, la nivelul județului Sibiu 76,38% din elevii participanți au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci)

„Situația statistică, la nivelul județului Sibiu, arată că dintre cei 3142 elevi prezenți, 2400  elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,38% (procent mai mare față de anul 2023 – 76,2%, dar mai mic față de anul 2022 – 84,08%, anul 2021 – 80,75%, anul 2020 – 78,8% și față de anul 2019 – 76,81%). Înainte de contestații, județul Sibiu ocupă locul 5 la nivel național.

 

Un singur candidat de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).  Rata de participare a fost de 94,07%, adică 3142 candidați prezenți, dintr-un total de 3340 elevi înscriși.

 

La proba de Limba și literatura română 2533 elevi (80,1% – din totalul celor 3163 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3  elevi au fost notați cu 10 (zece). 

 

La proba de Matematică, 2183 elevi (69,5% – din totalul celor 3142 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 21 elevi au obținut nota 10 (zece). 

 

La limba și literatura maternă, 376 elevi (96,7% – din totalul celor 389 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, 2 elevi obținând nota 10. 

 

Cine sunt fruntașii și codașii

 

Potrivit analizei IȘJ Sibiu, 10 unități școlare din județ au rată de promovabilitate 100%, în vreme ce în 11 cazuri nu a promovat niciun candidat :

 

„Unitățile de învățământ din județul Sibiu care au procentul de 100% elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Roth-Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod, Școala Gimnazială „Marțian Negrea” Valea Viilor, Școala Gimnazială Curciu, Școala Gimnazială Noiștat, Școala Gimnazială Nr. 1 Copșa Mică și Școala Gimnazială Tălmăcel.

 

Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 (cinci) sunt: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Cârța, Școala Gimnazială Dobârca, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Mihăileni, Școala Gimnazială Nou, Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 5 Mediaș, Școala Gimnazială Prislop și Școala Gimnazială Waldorf „Hans Spalinger” Roșia

 

Care sunt pașii următori

 

„Contestațiile pot fi depuse în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.    

Media generală de admitere, care se calculează considerând 100% media de la evaluarea națională, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor” se mai arată în comunicatul IȘJ Sibiu.

 

Autor
03 iulie 2024 la 10:33

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit