FITS la final: Ce cred sibienii și turiștii despre această ediție

Acasa >

Articol

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a atras şi anul acesta numeroși spectatori, dornici să se bucure de spectacolele stradale, indoor, outdoor, evenimente culturale, muzicale şi de dans. Evenimentul este cunoscut atât în plan naţional, cât şi internaţional, de aceea în fiecare vară, Sibiul prinde viaţă, iar fiecare spaţiu de spectacol se transformă într-o scenă impresionantă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astăzi, la finalul celei de-a 31-a ediţii a FITS am vrut să aflăm părerile sibienilor şi turiștilor care au ales să ia parte la acest eveniment.

"Ediţia de anul acesta mi s-a părut foarte frumoasă şi bună, trupe foarte multe şi spectaculoase. Am fost la spectacole de dans cu artiști francezi, iar azi mergem la cele de dans chinezesc", a mărturisit Corina cu entuziasm.

Eleonora are doar cuvinte de laudă cu privire la festival: "Este un festival frumos şi foarte bine organizat, mi se pare că Sibiul chiar merită să aibă un festival şi să fie promovat cu tot ceea ce se întâmplă aici. Artiştii sunt foarte buni, voi participa diseară la festivitatea de încheiere".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În centru, l-am întâlnit pe Doru, din Suceava care a mărturisit că este puţin dezamăgit de ediţia din acest an a FITS: "Vin an de an la FITS, însă ediţia de anul acesta mi s-a părut mai slabă faţă de anul trecut, evenimentele stradale nu m-au mulţumit".

Însoţită de cei doi copii, Delia spune că i-au plăcut foarte mult evenimentele din Piaţa Habermann: "Foarte faină ediţia de anul acesta. Am participat mai mult la evenimentele stradale, pentru că fiind cu cei mici a fost complicat să luăm alte bilete. Foarte fain în Piaţa Habermann, unde copiii au loc de desfăşurare şi pot sta. Plănuim să mergem şi diseară în Piaţa Mare".

Ana este sibiancă şi spune că participarea la acest eveniment nu o interesează: "Locuiesc în Sibiu, însă anul acesta nu am participat pentru că nu m-a interesat".

Puţin grăbit, Petru a fost scurt şi la obiect: "Festivalul de anul acesta mi s-a părut super, totul a fost minunat, sper să ajung şi la festivitatea de încheiere".

Irina, din Buftea, spune că va reveni şi anul viitor la Sibiu pentru spectacole: "Este o ediţie reuşită, este primul an în care vin la acest festival şi cu siguranţă vom reveni şi anul viitor".

Chiar dacă nu a reuşit să prindă bilet la spectacolele indoor, Elena din Braşov, a rămas surprinsă de FITS : "Este prima dată când vin, este foarte fain şi impresionant. Nu am apucat să prind bilet la spectacolele de teatru, dar cele stradale mi s-au părut extraordinare".

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor
30 iunie 2024 la 13:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit