Rocadă la vârf în Seria Sibiu pe ultima sută de metri. Miercurea Sibiului promovează după ce Gloria Păuca pierde în ultima etapă cu CS Săliște

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

AFC Miercurea Sibiului 2021 este noua campioană în Seria Sibiu a Ligii a V-a, echipa pregătită de Vasile Sabău obținându-și dreptul de a juca în sezonul viitor în Liga a IV-a. Miercurienii au câștigat în ultima etapă cu 5-2, pe teren propriu, cu Gloria Loamneș, în ultima etapă a play-off-ului, însă un nou succes, al zecelea din tot atâtea posibile, nu le era de ajuns celor din Miercurea Sibiului, care aveau nevoie și ca Gloria Păuca, liderul la zi, să piardă meciul cu CS Săliște, disputat la Orlat. Ceea ce s-a și întâmplat, astfel că primele două clasate au făcut rocada în fruntea clasamentului.

AFC Miercurea Sibiului intrase în play-off de pe locul al treilea, cu 34 de puncte, la nouă lungimi în spatele liderului, Gloria Păuca, dar a avut un parcurs fără cusur în partea a doua a sezonului, reușind în cele din urmă să câștige seria și să intre în posesia trofeului și a medaliilor de campioni.

”Este încununarea unui sezon foarte bun. După ce, în prima parte a campionatului, am pierdut patru meciuri și pe unul l-am terminat la egalitate, în play-off am ținut-o din victorie în victorie. Acum sărbătorim această performanță, iar în zilele următoare vom lua o decizie în privința a ceea ce vom face în sezonul următor. Felicitări tuturor miercurenilor pentru această performanță, mulțumiri tuturor celor care ne-au fost alături și ne propunem să facem lucruri frumoase și în viitor”, a declarat Marius Șoaită, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei din Miercurea Sibiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miercurenii au primit trofeul de campioni ai Seriei Sibiu a Ligii a V-a și medaliile de campioni din partea președintelui Asociației Județene de Fotbal, Ioan Duma.

Lotul echipei AFC Miercurea Sibiului 2021 este alcătuit din Ionuț Mihăilescu, Daniel Joarză – Marius Șoaită, Marius Vesa, Adrian Mihăilescu, Ovidiu Cotor, Cristian Roșca, Ilie Pîsu, Cătălin

Drăgan, Ioan Dragomir, Adrian Jugastru, Marius Carată, Raul Vasiu, Adrian Goageș, Mihai Docolin, Adrian Doștețan, Nicolae Gaja, Ionuț Mihaiu, Lucian Miuță, Marian Murdășanu, Dorin Mirca, Radu Suciu, Răzvan Stănuș, Iulian Stoian, Cristian Suciu, Petru Ursu, Adrian Macarie, Nicolae Zsigmond și Mihai Keiser. Antrenori: Vasile Sabău și Sergiu Fălămaș.

 

LIGA A V-A SIBIU, PLAY-OFF, ETAPA A X-A

Duminică, 9 iunie

CS Săliște 2012 – Gloria Păuca 2-1

AFC Miercurea Sibiului – Gloria Loamneș 5-2

AFC Gura Râului – Silvatex Orlat 2-0

Custom Image

 

LIGA A V-A SIBIU, PLAY-OUT, ETAPA A X-A

Duminică, 9 iunie

Recolta Apoldu de Jos – Oltul Turnu  Roșu 5-1

Vulturul Poplaca 2017 – Cibinul Cristian 2-4

Corsav Veștem – ACS Nocrich 5-1

ACS Chirpăr – Unirea Ocna Sibiului 5-2

AS Armata Sibiu – Progresul Bogatu 4-0

ACS Vurpăr a stat.

Custom Image

ETAPA A XI-A, DUMINICĂ, 16 IUNIE, ORA 11:00

Cibinul Cristian – ACS Vurpăr

ACS Nocrich – Vulturul Poplaca 2017

Progresul Bogatu – Corsav Veștem

Oltul Turnu Roșu – AS Armata Sibiu

Unirea Ocna Sibiului – Recolta Apoldu de Jos

ACS Chirpăr stă.

Autor
10 iunie 2024 la 13:01

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit