FC Hermannstadt, în Superliga feminină de fotbal! Academia de Fotbal și Tenis Măgura, invitată de FRF să depună dosarul de licențiere

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa Academiei de Fotbal și Tenis Măgura din Sibiu, care evoluează pentru AFC Hermannstadt în competițiile de fotbal feminin, va depune, în aceste zile, actele necesare pentru licențiere în vederea participării în sezonul viitor al Superligii. Oficialii clubului au la dispoziție aproape două săptămâni pentru a întocmi dosarul necesar în acest sens. Demersul vine după ce Federația Română de Fotbal a invitat Academia de Fotbal și Tenis Măgura să se înscrie în primul eșalon feminin în locul rămas vacant după retragerea Politehnicii Timișoara.

Echipa lui Octavain Budică terminase sezonul 2023/2024 al Ligii 2 pe locul al treilea în Seria 2, având 35 de puncte.

Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească Academia de Fotbal și Tenis Măgura se numără și cea legată de stadion, care trebuie să fie certificat cel puțin pentru Liga 2 masculină. Echipa de fete a jucat la Cisnădie meciurile de acasă, în sezonul precedent, Stadionul ”Măgura” îndeplinind această condiție,pe arena respectivă jucându-și meciurile de-acasă și CSC Șelimbăr, în ediția trecută de campionat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
05 iunie 2024 la 10:20

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit